Ziua Jandarmeriei Române

Astăzi, 3 aprilie, este Ziua Jandarmeriei Române, iar exerciţiile demonstrative, simpozioanele, expoziţiile tematice, sunt doar câteva dintre manifestările organizate pentru a aniversa cei 167 de ani de la înfiinţarea acestei instituţii. Evenimente au început deja, la sfârşitul săptămânii trecute. Parcul Herăstrău din Bucureşti a găzduit demonstraţii de arte marţiale, o prezentare de maşini speciale şi alte atracţii pentru vizitatori. Printre cei prezenţi a fost şi ministrul de interne, Carmen Dan, care a vorbit atât de preocuparea pentru dezvoltarea şi înzestrarea tuturor structurilor din cadrul MAI, cât şi despre înlăturarea inechităţilor salariale din sistem.
Carmen Dan: „Este adevărat că în ultima vreme ceea ce s-a exprimat a fost neîncredere şi datorită faptului că celelalte acte normative care au reglementat salarizarea personalului bugetar nu au fost puse în aplicare sau au avut prevederi care s-au suspendat succesiv. Eu sunt convinsă că vom avea o lege unică a salarizării care să recompenseze pe merit toţi salariaţii care sunt încadraţi în sistemul naţional de ordine şi siguranţă”./dursache/menescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 aprilie)