Fostul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă, a fost pus sub control judiciar

Fostul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă, a fost pus sub control judiciar şi trebuie să depună, în termen de 10 zile, o cauţiune de aproximativ un milion de euro. În caz contrar, el riscă înlocuirea controlului judiciar cu o altă măsură juridică mai gravă. Lucian Duţă este cercetat pentru luare de mită. Potrivit procurorilor, el ar fi luat în mai multe tranşe aproape 8 milioane şi jumătate de euro de la reprezentanţii unor firme pentru semnarea unor contracte legate de sistemul informatic unic şi de implementarea cardului de sănătate./avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 aprilie)