Partidele GERB şi Patrioţii Uniţi din Bulgaria au convenit asupra noului guvern

Noul guvern al Bulgariei va avea un mandat de patru ani, iar premierul va fi liderul GERB, Boiko Borisov. Aceasta este concluzia întrevederii dintre reprezentanţii partidului GERB, câştigător al alegerilor parlamentare anticipate, şi formaţiunea politică Patrioţii Uniţi. „Nu va exista o coaliţie tripartită. Până în acest moment, nu am vorbit despre ministere, în afară de postul de prim-ministru”, a precizat liderul GERB, care a adăugat că dacă partidul său nu va reuşi să formeze un cabinet, niciuna dintre celelalte forţe parlamentare nu va reuşi. „În primul rând, sunt mulţumit de faptul că partenerii din cadrul Frontului Patriotic sunt foarte responsabili. Sper ca şi restul partidelor parlamentare să îşi dea seama că dacă noi nu reuşim, nici ei nu vor reuşi şi va fi foarte greu pentru Bulgaria. Împreună cu Patrioţii Uniţi avem 122 de parlamentari, suficient pentru o coaliţie. Eu le solicit doar să participe în mod real la acest executiv”, a mai spus Borisov./ddaniela/atataru

(www.dariknews.bg – 5 aprilie)