Proiectul legii salarizării unitare va fi depus în Parlament săptămâna viitoare şi ar urma să fie adoptat până la sfârşitul acestei sesiuni

Proiectul legii salarizării unitare va fi depus în Parlament săptămâna viitoare şi ar urma să fie adoptat până la sfârşitul acestei sesiuni. Actul normativ a fost asumat politic de liderii partidelor aflate la putere, la Sinaia, unde a avut loc o reuniune a coaliţiei de guvernare. Angela Matei a urmărit subiectul şi are detalii în Radiojurnal despre proiectul de lege.
Reporter: Iniţiatorii susţin că noua lege a salarizării va institui un tratament egal pentru cei care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă. Un alt principiu este cel al ierarhizării, astfel încât şeful unei instituţii să nu aibă salariul mai mic decât subalternii săi. Primele majorări sunt prevăzute de la 1 iulie, iar beneficiari vor fi militarii şi poliţiştii. Urmează sectorul medical şi educaţia, după cum a explicat ministrul muncii, Olguţa Vasilescu.
Olguţa Vasilescu: În data de 1 ianuarie 2018, medicii şi asistentele intră cu toată creşterea. Salariile de bază pentru personalul didactic din învăţământ se majorează cu 50% faţă de nivelul decembrie 2017. Salariile de bază, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei locale intră în plată începând cu data 1 ianuarie 2018.
Reporter: Nu va fi eliminat niciunul dintre sporurile actuale, însă a fost introdusă restricţia ca media celor acordate într-o instituţie să nu depăşească 30% din anvelopa salarială. Raportul între cel mai mic salariu din sectorul public şi cel mai mare va fi de 1 la 12, iar în fruntea acestei ierarhii se va afla preşedintele ţării. Va fi urmat de premier, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, preşedintele Curţii Constituţionale şi cel al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Practic, însă, raportat la valorile actuale, salariile celor mai înalţi demnitari vor scădea şi cresc în schimb cele ale parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor. În perioada următoare, discuţiile pe tema salarizării unitare se vor muta în Parlament. Premierul Sorin Grindeanu speră că în acest mod legea va putea intra în vigoare cât mai repede.
Sorin Grindeanu: Importanţa acestei legi şi termenul pe care ni l-am asumat prin programul de guvernare, şi anume finalul trimestrului doi, ne-a condus spre a lua decizia ca în Parlament să fie înaintat acest proiect.
Reporter: Şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a dat asigurări că până la votul final din Parlament, vor fi consultări cu sindicatele şi cu toate instituţiile vizate.
Liviu Dragnea: Eu sunt absolut convins că în momentul în care va apare proiectul de lege public, vor urma discuţiile, întâlnirile, consultările, nu vor mai fi aceste nemulţumiri pentru că şi judecătorii şi procurorii vor avea acces la informaţiile reale şi vor vedea că evoluţia veniturilor dumnealor este semnificativ bună.
Reporter: În total, creşterile salariale pentru următorii cinci ani vor fi de 32 de miliarde de lei şi se încadrează în limita unei anvelope slariale cre poate fi suportată de buget, spune liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.
Călin Popescu-Tăriceanu: Este imposibil ca o lege să mulţumească pe toată lumea. Fiecare categorie socio-profesională consideră că improtanţa socială a muncii este mai mre în raport cu ceilalţi.
Reporter: proiectul de lege va fi depus săptămâna viitoare, la Parlament./denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 aprilie