Care este vârsta deplinei fericiri a unui om?

 Un nou studiu relevă vârsta la care ființa umană este cea mai fericită, informează site-ul cotidianului britanic „The Independent”. Și aceasta nu este neapărat perioada de viață la care ne gândim … La întrebarea când s-au simţit cel mai fericiţi în viaţa lor, mulți oameni vor răspunde: în tinereţe, în copilăria lipsită de griji sau la vârsta frumoasă de 20 de ani … Totuşi, un studiu recent realizat de o instituție financiară din Marea Britanie arată că aceste perioade fantastice nu ar fi neapărat acelea în care o persoană ar simți cea mai mare fericire. Există persoane care se simt într-adevăr mai fericite, mai bogate și mai libere decât au fost vreodată. Hobby-urile noi, călătoriile și viața sexuală rezumă, printre altele, fericirea lor deplină. Studiul, efectuat pe un eşantion de 50.000 de persoane în vârstă de 50 de ani şi peste 50 de ani, a conchis că oamenii din această grupă de vârstă se simt, în medie, cu patru ani mai tineri decât vârsta lor reală din punct de vedere fizic și cu până la zece ani mai tineri din punct de vedere mental. De asemenea, aceşti oameni cred că nu se vor simți „bătrâni” până când nu vor atinge vârsta de 77 de ani. Ei speră să trăiască până la 84 de ani, în medie. Dintre miile de persoane chestionate, 61%  afirmă că se bucură de viaţă mai mult, deoarece au mai mult timp liber. Hobby-urile lor le oferă multe momente fericite. După 50 de ani, călătoriile sunt de asemenea foarte apreciate de către 50% dintre respondenți. O persoană în vârstă de 50 de ani din cinci mărturiseşte că doreşte să învețe o limbă străină şi una din zece are ambiția de a învăța să cânte la un nou instrument. O femeie de 51 de ani declară: „Simt că acum apreciez mai mult lucrurile mărunte ale vieţii, îmi place arta, natura sau pur şi simplu să stau acasă pe canapea, bând un ceai şi nefăcând nimic, fără să mă simt vinovată că fac acest lucru”. În timp ce o altă persoană de sex feminin mărturiseşte că experimentează „cele mai bune aventuri sexuale din viaţa sa cu bărbați mai tineri”…/rcostea/vdraguta

(www.levif.be – 7 aprilie)