Precizări despre proiectul de lege privind vaccinarea

În România, vaccinarea este mult sub media europeană, iar medicii spun că acesta este şi motivul apariţiei epidemiei de rujeolă. Tocmai de aceea, părinţii care nu îşi imunizează copiii riscă să fie acuzaţi de rele tratamente şi pot face chiar închisoare. Este una dintre prevederile proiectului de lege privind vaccinarea, lansat ieri în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii.

Reporter: Marilena Frâncu – Conform proiectului propus de Ministerul Sănătăţii, vaccinarea constituie responsabilitatea părintelui pentru asigurarea stării de sănătate a copilului. Legea nu prevede sancţiuni pentru medicii de familie. Aceştia au obligaţia de a informa părinţii cu privire la vaccinurile obligatorii cuprinse în calendarul naţional de imunizare, consimţământul acestora pentru vaccinare fiind prezumat, cu excepţia situaţiei în care părinţii refuză în scris vaccinarea.

Documentul mai prevede prezentarea unei adeverinţe care atestă efectuarea vaccinurilor obligatorii la înscrierea copiilor într-o colectivitate de învăţământ. În caz contrar, părintele are obligaţia să prezinte în termen de 60 de zile calendarul de recuperare pentru vaccinările obligatorii sau adeverinţa contraindicaţiilor medicale pentru anumite vaccinuri.

Unităţile de învăţământ au obligaţia de a solicita adeverinţa de vaccinare a copilului de la medicul de familie şi de a suspenda participarea la cursuri a copiilor care nu sunt vaccinaţi, în perioada unei epidemii confirmate de Direcţiad e Sănătate Publică. În cazul copiilor cu vârsta de 3 ani care nu au primit vaccinurile obligatorii corespunzătoare vârstei, comisiile vor sesiza instituţiile abilitate pentru constatarea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului de către părinţi. Ministerul Sănătăţii este cel care are obligativitatea legală de achiziţionare a vaccinurilor, asigurând un stoc de rezervă permanent de vaccinuri cel puţin egal cu necesarul anual./cvanatoru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 aprilie