Recital al pianistului Horia Mihail la Deva

Horia Mihail şi Pianul său călător ajung, astăzi, la Alba Iulia, în cadrul celei de-a şaptea ediţii a turneului organizat de Radio România. Artistul a încântat, aseară, publicul de la Deva, susţinând un concert pe pianul rămas în acest oraş, la ediţia din 2015 a turneului. Transmite corespondentul nostru Ilie Pintea.
Reporter: Ilie Pintea – Recitalul, susţinut aseară la Deva, a umplut sala Pro Arte a Colegiului Naţional Decebal, iar prezenţa constantă a proiectelor muzicale marca Radio România în acest oraş a contribuit la formarea unui public avizat, aşa cum spunea pianistul Horia Mihail.
Horia Mihail: „Pianul călător”, acest proiect al Radioului Public şi al Asociaţiei Accendo, îşi face cu prisosinţă treaba şi Deva a devenit în foarte scurt timp un oraş unde se întâmplă foarte multe lucruri muzicale de calitate.
Reporter: Pianul rămas la Deva, în cadrul turneului din 2015, şi-a făcut simţită prezenţa, iar Alexandru Gruian, cel care a adus aceste concerte în Hunedoara, spunea că publicul s-a obişnuit deja cu muzica de calitate, promovată în acest gen de turnee.
Alexandru Gruian: Oamenii aşteaptă în fiecare an şi cred că trebuie continuat, pentru că nu avem altă şansă. Trebuie acest gen de cultură, care practic ridică.
Reporter: Pianistul Horia Mihail va susţine un nou recital în această seară, la Alba Iulia, urmând ca la finalul turneului, pianul de concert să se oprească la Caracal./denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 aprilie