Vicepremierul Sevil Shhaideh estimează că, în cel mult două săptămâni, va înainta guvernului spre adoptare Codul administativ

Vicepremierul Sevil Shhaideh estimează că, în cel mult două săptămâni, va înainta guvernului spre adoptare Codul administativ. Documentul – care va reglementa funcţionarea întregii administraţii publice – va fi apoi trimis la parlament. Ieri, guvernul a adoptat Strategia generală de descentralizare, ce prevede transferul unor competenţe de la autorităţile centrale la cele locale, în şapte domenii: agricultură, educaţie, sănătate, cultură, mediu, tineret şi sport, şi turismul. În următoarele trei luni, ministerele vor face analize de impact, iar în cel mult şapte luni vor fi adoptate legi sectoriale pentru fiecare domeniu – a precizat vicepremierul Sevil Shhaideh.
Sevil Shhaideh: „Autorităţile locale vor primi competenţe exclusive de implementare, tot ceea ce ţine de reglementări naţionale, control, inspecţie rămâne atributul exclusiv al autorităţilor centrale. Avantajul descentralizării este de aducere a tuturor serviciilor publice mai aproape de cetăţeni”./dursache/menescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (13 aprilie)