Verificări făcute de ministrul de interne, Carmen Dan, la punctul de frontieră Giurgiu – Ruse

Ministrul de interne, Carmen Dan, a verificat, astăzi, modul în care este implementat planul de măsuri pentru sărbătorile de Paşte la punctul de trecere a frontierei Giurgiu – Ruse. După cum reiese dintr-un comunicat al ministerului, activitatea poliţiştilor de frontieră în acest punct se desfăşoară la capacitate maximă, fiind utilizate toate arterele de control. Ministrul Carmen Dan va fi şi mâine într-unul dintre punctele de frontieră intens tranzitate în această perioadă, iar la finalul acestor evaluări va prezenta o analiză completă a situaţiei./rpatulea/pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 aprilie