Mesajul de Paşte al Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române Daniel

Toată lumea creştină sărbătoreşte în această noapte Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Peste o oră, în toate bisericile şi mănăstirile din ţară credincioşii vor lua de la preoţi lumina sfântă, adusă în cursul serii de la Ierusalim de o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de părintele Timotei Prahoveanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Iată ce spune patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Daniel în mesajul adresat tuturor românilor.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Daniel: „Credinţa noastră în biruinţa lui Hristos cel înviat asupra păcatului, asupra morţii şi asupra Iadului ne întăreşte în lupta noastră cu patimile egoiste, individuale sau colective şi în lupta cu duhurile răutăţii, care produc adesea deznădejde sau însingurare în suflete, ceartă şi dezbinare în familie şi societate, violenţă şi crimă, conflicte de putere şi războaie în lume. Prin urmare, bucuria biruinţei Domnului Iisus Hristos asupra păcatului, asupra morţii şi asupra Iadului ne cheamă să ne rugăm şi să lucrăm pentru pace şi viaţă, să aducem bucurie în jurul nostru, ajutând după putinţă prin cuvânt şi faptă pe cei care au nevoie de iubirea şi ajutorul nostru. Cu prilejul sărbătorii învierii Domnului vă îndemnăm să aduceţi prin cuvânt şi faptă bună bucurie în casele celor orfani, bolnavi, bătrâni, săraci, îndoliaţi şi singuri, astfel încât ei să simtă că iubirea jertfelnică a lui Hristos cel răstignit şi înviat întru mântuirea lumii este izvor de lumină, de pace şi de bucurie”./menescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 aprilie)