Cotidianul grecesc „Kathimerini”: Turcia intră într-o lungă perioadă de instabilitate

Rezultatul votului de astăzi (duminică – n.r.) privind modificarea Constituției Turciei „anunță o lungă perioadă de instabilitate”, comentează cotidianul elen conservator „Kathimerini”. „Ceea ce contează este că președintele Recep Tayyip Erdoğan a câștigat și va putea să conducă prin intermediul unui sistem prezidențial autarhic”, menţionează cotidianul din Atena pe site-ul lui, dar adaugă „nu putem ignora mica diferenţă de voturi ( pentru și împotriva modificării Constituției), contestaţiile opoziției și înfrângerea pe care Erdoğan a suferit-o în marile orașe”. „E suficient să aruncăm o privire pe harta voturilor care arată în mod clar două Turcii – una pe coastă, marile centre urbane și kurzii, și cea de-a doua formată din restul țării”.
„După referendum, Turcia se poate găsi foarte ușor în pragul războiului civil”, și „că pentru megalomania Sultanului nu există nicio supapă de siguranță“, consideră ziarul grecesc.
Optimiștii speră că această victorie fragilă a lui Erdoğan la referendum „poate avea influența şi consecinţa ca acesta să fie moderat și rezonabil”, dar „evenimentele recente ar fi trebuit să-i convingă pe toţi că orice mişcare adversă va împinge ţara într-o conducere tot mai autarhică şi, de multe ori, și într-o conducere paranoică”, scrie în comentariu. „Oficialii europeni și americani şi-ar fi dorit o victorie curată a acestuia, nu pentru că le este simpatic sau că se pot înţelege uşor cu el, ci pentru că se tem de destabilizarea Turciei, şi, totuşi, după cum dovedeşte realitatea, acesta va fi scenariul principal în următorii ani”, conchide comentatorul de la „Kathimerini”./ciliu/denisse

(www.beta.rs – 17 aprilie)