Fenomenul de îmbătrânire demografică în România s-a accentuat în ultimul an

Fenomenul de îmbătrânire demografică în România s-a accentuat în ultimul an, conform datelor publicate, azi, de Institutul Naţional de Statistică. La 1 ianuarie 2017, populaţia vârstnică de 65 ani şi peste o depăşea cu aproape 270.000 de persoane pe cea tânără, cu vârste până în 14 ani. Practic, dacă la începutul anului trecut la 100 de tineri erau – în medie – aproape 106 vârstnici, după un an se ajunsese la peste 108 vârstnici. În consecinţă, şi vârsta medie a populaţiei a crescut cu câteva luni, aceasta depăşind uşor 41 de ani./asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 aprilie)