În şedinţa comună a Parlamentului au fost respinse rapoartele de activitate ale SRR pentru anii 2015 şi 2016

Parlamentul se reuneşte, de la această oră, într-o şedinţă solemnă dedicată rolului Iaşilor în Marea Unire de la 1918. În şedinţa comună de până la această oră, Parlamentul a respins rapoartele de activitate ale Societăţii Române de Radiodifuziune pe ultimii doi ani.

Reporter: Deocamdată, nu a început şedinţa solemnă care va sublinia rolul istoric şi politic al forului legislativ din România de acum 100 de ani. Anterior, în şedinţa comună a Parlamentului au fost respinse rapoartele de activitate ale SRR pentru anii 2015 şi 2016. Decizia atrage, potrivit legii, demiterea de drept a Consiliului de Administraţie al instituţiei, iar Parlamentul, la propunerea comisiilor de cultură, l-a numit director general interimar pe fostul senator PSD Georgică Severin. În cadrul dezbaterilor, opoziţia a susţinut că decizia este una politică, în timp ce social-democratul Lucian Romaşcanu, preşedintele Comisiei de cultură din Senat, a precizat că demiterea conducerii nu are legătură cu performanţele editoriale, dar este singura modalitate legală prin care se poate destitui CA al SRR./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 aprilie