Ungaria, ameninţată de procedura de infrigement

Comisia Europeană va declanşa procedura de infrigement împotriva Ungariei pentru că prin modificarea legii învăţământului inițiată de guvernul maghiar,  a făcut imposibilă funcţionarea Universităţii Central Europene la Budapesta, a declarat ieri Valdis Dombrovksis, vicepreşedintele Comisiei la Bruxelles cu ocazia acelei dezbateri în care s-a discutat despre situaţia statului de drept din Ungaria. Despre detaliile acestei decizii a vorbit Frans Timmermans, celălalt vicepreşedinte al Comisiei, responsabil de situaţia drepturilor fundamentale. Acesta a declarat că după ce au studiat în amănunt modificarea legii, care a devenit cunoscută sub denumirea de Lex CEU, au ajuns la concluzia că aceasta îngrădeşte libertatea asigurării serviciilor şi a dreptului de şedere – notează în numărul din 27 aprilie cotidianul ungar Népszava. /(Székely)