Preşedintele României, optimist în privinţa aderării la Spaţiul Schengen

Preşedintele Klaus Iohannis spune că niciun stat membru al Uniunii Europene nu se opune, din punct de vedere tehnic, aderării României la Spaţiul Schengen, în schimb există abordări ale unor politicieni români care determină prelungirea discuţiilor pe tema intrării ţării noastre în spaţiul de liberă circulaţie. Într-un interviu acordat site-ului „Calea europeană”, şeful statului a mai precizat că este optimist în privinţa aderării la Schengen.
Klaus Iohannis: „Singura ţară care realmente se opune aderării este România. Prin felul nefericit în care legiferăm, prin felul nefericit în care dăm ordonanţe de urgenţă, în general prin felul nefericit în care arătăm că nu ştim foarte bine ce vrem. Mă refer la Ordonanţa 13, la MCV, unde partea vizată prioritar, deci justiţia, şi-a făcut treaba, stăm bine; la cealaltă parte, care ţine de parlament şi de politicieni, mai avem teme de rezolvat şi abordări de tip Ordonanţa 13, chiar dacă au dispărut, arată multor politicieni europeni că lucrurile în România nu sunt încă stabile”./csimion/menescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 mai)