Vladimir Putin îl serbează pe fostul său şef din KGB la 90 de ani

Vladimir Putin s-a alăturat foştilor lui colegi din KGB pentru a-l sărbători pe fostul lor şef din serviciile secrete sovietice, Lazar Matveiev, care a împlinit 90 de ani astăzi. Matveiev a fost şeful biroului KGB din Dresda în anii 1980, când printre tinerii spioni ai personalului din subordinea lui s-a numărat şi domnul Putin. Actualul preşedinte al Rusiei împreună cu alţi doi foşti agenţi secreţi de la biroul KGB din Dresda, Serghei Chemezov şi Nicolai Tokarev, i-au făcut o vizită domnului Matveiev, la domiciului său actual dintr-o suburbia Julebino din estul Moscovei, luni dimineaţa. Kremlinul a anunţat că domnul Putin i-a dăruit dlui Matveiev un ceas prezidenţial şi un exemplar din ziarul Pravda publicat în ziua în care s-a născut el, din anul 1927.

Domnul Putin a intrat în KGB în 1975 şi a activat în biroul KGB din Dresda din 1985 până în 1990. S-a retras din agenţie cu gradul de locotenent colonel, la prăbuşirea URSS. Vechii lui camarazi din Dresda s-au descurcat bine în timpul preşedinţiei sale. Dl Chemezov conduce conglomeratul de stat Rostec, iar dl Tokarev este în fruntea monopolului de stat al conductelor petroliere Transneft./abuzoian

www.telegraph.co.uk – 8 mai