Curtea Constituţională discută sesizarea privind modificările aduse Legii sănătăţii şi asistenţei sociale

Curtea Constituţională discută, astăzi, sesizarea privind modificările aduse Legii sănătăţii şi asistenţei sociale. Curtea a fost sesizată de PNL şi PMP, pe motiv că proiectul „obstrucţionează activitatea instituţiilor vizate şi încarcă autorităţile locale cu cheltuieli, pentru care nu este prevăzută sursa de finanţare”. Cei care contestă modificările aceste legi, adoptate recent de Camera Deputaţilor, spun că unele prevederi încalcă principii constituţionale referitoare la egalitatea în faţa legii şi nediscriminarea. În plus, Legea sănătăţii, care are un caracter organic, nu poate fi modificată prin intermediul unor acte ordinare. Potrivit celor două formaţiuni, modificare propusă de UDMR, prin care se introduce folosirea limbii materne în localităţile cu 5.000 de locuitori aparţinând minorităţilor naţionale, în cazul unităţilor sanitare şi de asistenţă socială este discriminatorie faţă de cetăţenii români şi cei din celelalte etnii – transmite reporterul RRA Mădălina Verman./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 mai