Boeing a suspendat, temporar, testele de zbor pentru modelul 737 MAX

Compania Boeing a suspendat, temporar, testele de zbor ale noii aeronave 737 MAX din cauza unor posibile probleme la motor. Suspendarea temporară are loc cu doar câteva zile înainte ca producătorul american să facă prima livrare de aeronavă unuia dintre clienţi. Compania Boeing a anunţat că îşi va menţine planul privind livrarea primelor aeronave MAX în cursul acestei luni, adăugând că producţia va continua.

Printre companiile aeriene care au lansat comenzi ale acestui tip de aeronavă se numără American Airlines, Southwest şi compania chineză Shandong Airlines. În cursul acestui an, compania aeriană indiană SpiceJet a plasat o comandă pentru 205 noi aeronave de la Boeing, afacere estimată la aproximativ 22 miliarde de dolari americani. Producătorul american a anunţat că primul avion de tip MAX 737 va fi livrat către SpiceJet în 2018. Aeronavele de tip MAX sunt concepute a fi mai eficiente energetic faţă de modelul anterior Boeing 737 care a fost un best-seller al gigantului aeronautic./cstoica/fcostea

www.bbc.co.uk – 11 mai