Calendarul evenimentelor, 12 mai – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Camera Deputaţilor

* Camera Deputaților, în parteneriat cu Societatea Studenților Universității București, organizează în perioada 12 – 14 mai o simulare a procesului decizional în cadrul Parlamentului României (simPRO). Festivitatea de deschidere are loc de la ora 10:00, sala de plen, nivel P1

– Guvern

* Programul premierului Sorin Grindeanu

  • ora 10:00 – întâlnire cu reprezentanții societăților profesionale, asociațiilor și societății civile pe tema vaccinurilor – la Palatul Victoria

►Jud.Buzău

  • ora 16:30 – întâlnire tehnică de lucru cu conducerea Ministerului Energiei și a companiei Romgaz Mediaș: „Perspectivele de dezvoltare ale zăcământului descoperit în zona Caragele” (cel mai mare zăcământ onshore de gaze naturale descoperit de statul român în ultimii 30 de ani) – Grupul 4 Caragele, județul Buzău – Punct de reper – DJ 203 Făurei-Râmnicu Sărat
  • ora 16:50 – vizitarea obiectivului Grup 4 Caragele

– Uniunea Europeană

* Biroul de Informare al Parlamentului European în România organizează în contextul sărbatoririi Zilei Europei, un joc de tip „treasure hunt” pe teme europene: „9 mai – Ziua Europei. De 10 ani împreună în Uniunea Europeană”, ediţia a doua – ora 9:30, în proximitatea sediului Biroului de Informare al Parlamentului European în România. Evenimentul aflat la a doua ediție, este dedicat elevilor de liceu, temele jocului fiind în stânsă legătură cu elemente din istoria Uniunii Europene, modul de funcționare a Parlamentului European și a programelor pentru tineri

– Ministere

* Conferință telefonică a ministrului delegat pentru afaceri europene, Ana Birchall, cu Clive Alderton, secretarul privat al alteței sale regale prințul de Wales, și Aura Woodward, directorul executiv al Fundației „Prințul de Wales” România – ora 11:00, la sediul Guvernului

* Primirea de către ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a ambasadorului Ordinului Suveran de Malta, Jakob Kripp  – ora 11:30, la sedul MAE

* Uniunea Studenţilor din România organizează dezbaterea despre sistemul universitar român, în cadrul Congresul Studenților din România (10 – 14 mai) – ora 12:00, la Palatul Parlamentului; urmează să participe ministrul educației, Pavel Năstase

* Întrevederea ministrului delegat pentru afaceri europene, Ana Birchall, cu Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al organizației Salvați Copiii – ora 12:30, la sediul Guvernului

* Primirea de către ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a ambasadorului Statului Kuwait în România, Talal Mansour Alhajeri – ora 15:00, la sediul MAE

* Jud. Ialomiţa: Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea, dă startul campaniei de irigat pentru anul 2017. Acţiunea va avea loc la Amenajarea de irigaţii Pietroiu-Ştefan cel Mare, urmând a fi vizitate: Nodul Hidrotehnic NH I/II, Canalul de Aducţiune şi Staţia de Punere sub Presiune -SPP- OUAI Movila, reabilitată prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013

* Târgovişte: Caravană pentru promovarea Programului Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020; participă ministrul delegat pentru fonduri europene, Rovana Plumb – ora 11:00, Sala Mare a Hotelului Nova

* Beirut, Republica Libaneză: Participarea secretarului de stat pentru afaceri bilaterale și strategice din cadrul MAE, George Ciamba, la reuniunea consulară „Dialog pe teme consulare”

– Apărare, Interne

* Universitatea Naţională de Apărare ,,Carol I” organizează, prin Centrul de Drept Internaţional Umanitar, masa rotundă cu tema: ,,Importanţa dreptului internaţional umanitar în actualul mediu internaţional de securitate” – ora 10:00, la sediul universităţii, sala Senatului, Șos. Panduri nr. 68-72. Evenimentul este organizat cu ocazia celebrării Zilei dreptului internaţional umanitar (14 mai) şi va reuni specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, membri ai Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar, cadre didactice universitare, reprezentanţi ai unor organisme neguvernamentale, experţi în domeniul dreptului internaţional umanitar şi în domeniile conexe acestuia

* Iaşi: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi organizează concursul „Prietenii Pompierilor” dedicat copiilor – ora 10:00, Stadionul Tineretului

* Măgurele, jud.Ilfov: Conferință de lansare a proiectului „JEROME – Capabilități și interoperabilitate pentru intervenția comună româno-bulgară, de specialitate, la eveniment chimic – biologic – radiologic – nuclear- explozivi de mare putere” – ora 10:30, la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, Str. Atomiștilor, nr. 150

* Tulcea: Conferinţă de presă organizată de IPJ Tulcea – ora 10:30

– Partide

* Buzău: Conferinţă de presă susţinută de deputatul PMP, Adrian Mocanu – ora 13:00

* Cluj-Napoca: Partidul Uniunea Salvaţi România îşi va alege o nouă conducere în cadrul unui congres ce va avea loc în perioada 12-14 mai – la hotelurile Napoca şi Belvedere şi la Cinema Florin Piersic. Congresul USR va începe astăzi, de la ora 9:00, la hotel Napoca

* Conferinţe de presă organizate de:

  • PSD Braşov – ora 12:00
  • PSD Brăila – ora 9:00
  • ALDE Galaţi – ora 11:00
  • PNL Iaşi – ora 10:30
  • PNL Timiş – ora 11:00
  • PNL Tulcea – ora 12:30

* Crasna, jud.Sălaj: Conferinţa tinerilor UDMR pentru administraţii publice locale – ora 10:00, la sala de şedinţe a primăriei

* Chişinău: Conferința de presă susținută de Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, cu titlul „Instaurarea dictaturii și a terorii în Republica Moldova. Mobilizare generală” – ora 11:00, la sediul PAS, Str. A. Mateevici nr.31

– Culte, Biserică

* Pentru a marca împlinirea celor 40 de ani de la demolarea Bisericii Ienii și pentru a readuce în memoria colectivă imaginea acestui important locaș din centrul istoric al Capitalei, Parohiile Boteanu-Ienii și Sf. Nicolae – Dintr-o zi au inițiat organizarea unei serii de evenimente culturale şi religioase. Manifestările se vor desfăşura în perioada 11-14 mai 2017. Din programul zilei:

  • ora 19:00 – Biserica Parohiei Sf. Nicolae Dintr-o zi: Seară de mărturii despre Biserica Ienii și despre relațiile acesteia cu diversele personalități bisericești și culturale de la sfârșitului secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea; invitați: istorici și oameni de cultură

 

– Casa Regală

* Programul Casei Regale de Ziua Regelui (10 mai):

  • Bucureşti: În Studioul de concerte „Mihail Jora” al Societăţii Române de Radiodifuziune, va avea loc concertul dedicat sărbătorii de 10 Mai, susţinut de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta maestrului William Kunhardt. Solist va fi violonistul Eugen Sârbu. Publicul va putea asculta „Imnul Regal” de E. Hübsch, Concertul în Re major pentru vioară şi orchestră op. 61 de Beethoven şi Simfonia nr. 4 în Mi minor Op. 98 de Brahms. Principesa Maria va asista la concert
  • Poznan, Polonia: Vor avea loc ceremoniile militare cu ocazia oferirii numelui „Regele Carol al II-lea al României” Batalionului Logistic al Brigăzii 17 Mecanizate a Armatei Poloniei. Cu această ocazie, principesa Margareta va oferi patronajul său Brigăzii 17 Mecanizate a Armatei Poloniei. Principele Radu va reprezenta la ceremonii Custodele Coroanei

– Administraţie

* Galaţi: Primăria Municipiului Galaţi premiază 183 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie – ora 11:00

* Reşiţa: Primăria Reşiţa, în colaborare cu Centrul de Voluntariat şi Centrul de Tineret Mansarda, organizează o acţiune dedicată solidarităţii, combaterii inegalităţii şi incluziunii cu prilejul Săptămânii Europene a Tineretului – ora 13:00

* Suceava: Şedinţa Comisiei de Dialog Social Suceava – ora 9:00

* Tg. Mureş: Conferinţa Naţională a Asociaţiilor de Proprietari, organizată de Liga Asociaţiilor de Proprietari Târgu Mureş, în colaborare cu Liga Naţională a Asociaţiilor de Proprietari Habitat – ora 10:00, la Primăria Tg. Mureş, Sala de consiliu

– Organizaţii

* Iaşi: Asociaţia Tineretul ONU – filiala Iaşi organizează Olimpiada ONU, proiect ce are ca scop promovarea valorilor şi a planului de acţiune a ONU în rândul tinerilor (12 – 14 mai)

– Sindicate

* Grevă de avertisment declanşată de Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian (ATSR), între orele 11:00 – 13:00

– Social

* Conferinţa „How to promote the capital of Romania”, organizată de Experience Bucharest – ora 10:00, la Hotel Radisson Blu, Cal. Victoriei nr. 63-81

* Conferinţă de presă organizată de Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23, care lansează o dezbatere publică privind procesul de reintegrare socială a foştilor deţinuţi – ora 12:00 – The ARK, Str. Uranus nr. 150

* Aiud: Deschiderea Centrului de zi pentru copii cu dizabilităţi din cadrul Centrului Multifuncţional ‘Sf. Cuvioasa Teodora’ – ora 11:0

– Economic

* Conferinţa „How to promote the capital of Romania”, eveniment organizat de Experience Bucharest, cel mai mare proiect de promovare turistică a Bucureştiului, dedicat celor mai bune practici de marketing online internaţional în turism – ora 10:00, Hotel Radisson Blu

* Iaşi: Zilele Comerţului Echitabil – eveniment organizat de Asociaţia Mai Bine (12-14 mai)  – ora 19:00, la CUIB

* Pericei, jud. Sălaj: Forumul agricultorilor şi fermierilor de succes – ora 13:00, sala de şedinţe a primăriei

* Verona, Italia: CCIRO Italia organizează a XVIII-a ediţie a forumului economic „Redăm încrederea investitorilor români şi italieni în economia românească” – ora 11:30, la sediul Camerei de Comerţ din Verona

– Medicină, Sănătate

* Conferinţa Naţională a Asociaţiei Naţionale pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România „Independenţă! Mă pregătesc…” – ora 9:00, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” (12 – 13 mai)

* „Transplantul şi activitatea fizică” – eveniment organizat de Agenţia Naţională de Transplant cu prilejul celei de-a XIII-a ediţii a Zilei Naţionale a Transplantului din România – ora 10:00, la Biblioteca Academiei Române, Amfiteatrul ‘I. H. Rădulescu’, Calea Victoriei nr. 125); conferinţă de presă – ora 11:00

* Introducerea pe piaţa medicală din România a platformei Azurion, o inovaţie în domeniul chirurgiei minim invazive – ora 14:30, Hotelul J.W.Marriott

* Are loc cea de a VII-a ediţie a „Zilei Editurii Viaţa Medicală Românească” – ora 16:30, la Palatul CCIB din str. Ion Ghica nr. 4, etaj 2. Prezentarea noilor apariţii editoriale, într-o manieră diferită faţă de obişnuitele lansări de carte, va fi urmată de un moment artistic, susţinut de Cvartetul „Credo”

– Învăţământ

* Universitatea Bucureşti acordă titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Manfred Nowak, expert în domeniul drepturilor omului – ora 10:00, la Palatul Facultăţii de Drept, sala ‘Constantin Stoicescu’, Bd. M. Kogălniceanu nr. 36-46

* Facultatea de Ştiinţe Politice (SNSPA), Revista Dilema şi Comunitatea Sirienilor din România organizează dezbaterea publică „Siria încotro? Ce mai rămâne din primăvara arabă după iarna siriană” – ora 11:00, la sediul SNSPA, Bd. Expoziţiei nr. 30A, sala Multifuncţională, etaj 8

* Constanţa: Simpozionul judeţean „Perspective şi experienţe în educaţia incluzivă” organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa – ora 9:20, la sediul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa, Bd. Mamaia nr. 197

* Craiova: Faza finală a competiției pentru elevi şi student „Cea Mai Bună Idee de Afaceri”, ediția a IV-a – ora 9:00, în sala 005 a Universităţii din Craiova, Str. A.I. Cuza nr. 13

* Craiova: Rectorul Universității din Craiova, prof. univ. dr. Cezar Ionuț Spînu, va oficia deschiderea evenimentului „Noaptea albă a experimentului ştiinţific” – ora 18:00, în sala Albastră din clădirea centrală a Universității

* Iaşi: Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” organizează Festivalul Folcloric Național Studențesc „Așa-i viața omului” – ora 16:30, în Aula Magna „Haralamb Vasiliu”

* Zalău: Forumul educaţional „Viitorul învăţământului maghiar sălăjean” – ora 17:00, la Centrul de Cultură şi Artă Sălaj

 

– Cultură

* Festivalul Naţional de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria” (12 şi 13 mai) este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Teatrul de Comedie şi Clubul UNESCO-Adolescenții în cadrul celei de-a XX-a ediție a Festivalului Ziua Adolescenţilor (8 – 14 mai)  – la  Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti

* Festivalul de folk „Flori pentru Suflet – Remember Florian Pittiș” – ora 18:00, în Parcul „Alexandru Ioan Cuza” (fost IOR) (12 – 14 mai)

* În perioada 12-14 mai, Institutul Francez din București va fi gazdă a proiecțiilor celor mai apreciate pelicule din cadrul Festival International du Film d’Histoire de Pessac 2016. Este pentru prima dată când acest festival din Franța este prezentat la București, evenimentul fiind rezultatul parteneriatului dintre festivalul din Pessac și Festivalul de Film Istoric Râșnov, organizat de Asociația Mioritics. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Are loc o primă ediție a întîlnirilor Observator Lyceum, un proiect inițiat de revista Observator cultural, organizat împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române, cu scopul de a crea o platformă de comunicare între scriitori români contemporani și cititori aflați la început de drum – ora 18:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, Str.Nicolae Creţulescu nr.8, sect.1. Invitaţi: scriitorul Octavian Soviany şi sculptorul Mircea Roman

* Are loc deschiderea celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Culturii Thailandeze – eveniment organizat de Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’ şi Ambasada Regatului Thailandei (13 – 14 mai) – ora 18:30

* Spectacolul „Fugato labile: Camille Claudel”, un spectacol al Asociaţiei Femeilor din Teatru „IF…/DACA…PENTRU FEMEI” – ora 19:00, la Muzeul Naţional de Artă al României

* Concert simfonic cu orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijor de Christian Badea, solistă Gyehee Kim – ora 19:00, Sala Mare a Filarmonicii „George Enescu”

* Artişti din 19 ţări vor participa, în perioada 12-19 mai, sub sloganul „New Jazz Generation”, la festivalul de jazz after-hours „Caffe Festival Ibis” organizat de EUROPAfest într-un spaţiu neconvenţional, la Hotel Ibis din Capitală – ora 20:00

* Spectacol-tribut AC/DC, pus în scenă de formaţia The R.O.C.K. – ora 22:30, la Hard Rock Café, Şos. Kiseleff nr. 32

* Bârlad: În deschiderea „Zilelor Culturale ale Bârladului” (12-21 mai), are loc concertul instrumental susţinut de violonistul Radu Ropotan si pianista Liliana Iacobescu – ora 20:30, la Pavilionul “Marcel Guguianu”, Str. Marcel Guguianu nr. 4

* Buzău: Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” al Municipiului Buzău şi Cenaclul Umoriştilor „Nicolae Grigore Mihăescu – Nigrim” organizează ediţia a 18-a a Festivalului Naţional de Epigramă „Cât e Buzăul de mare”, cu logo-ul „Festi-bal la majorat” (12 – 14 mai) – ora 11:00

* Călărași: Festivalul de interpretare a muzicii ușoare românești “Flori de Mai” – ora 16:00, la Centrul Județean de Cultură și Creație, Str. 1 Decembrie 1918 nr. 1 (12-14 mai)

* Cluj-Napoca: Începe ediţia a 2-a a festivalului de arte digitale “Elektro Arts”, care va reuni 55 de compozitori, coregrafi, artişti vizuali, dansatori, regizori artistici, programatori şi regizori de sunet, români şi străini, consacraţi şi debutanţi, studenţi şi profesori – ora 19:00, în studioul de concerte al Academiei de Muzică Gheorghe Dima, Str. I. C. Bratianu nr. 25 (12-13 mai)

* Cluj-Napoca: Napoca Film prezintă „Răzbunarea țigăncii: pălăria fatală și nazistul (2016)”. Regia și scenariul: Adrian Munteanu – la Cinema Florin Piersic

* Iaşi: Deschiderea Festivalului Filmului European, a XXI-a ediție, eveniment organizat de Institutul Cultural Român, împreună cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene, al Muzeului Național al Țăranului Român, al Institutului Francez – Cinema Elvire Popesco, al UCIN, sub patronajul EUNIC România (12 – 14 mai) – ora 19:30, la Casa de Cultură ‘Mihai Ursachi’

* Iaşi: Festivalul Serile Filmului Românesc, ediţia a VIII-a (10 – 14 mai). Din program:

  • ora 13:00 – proiecţia filmului Veronica se întoarce (1973), regia Elisabeta Bostan – la Teatrul „Luceafărul”
  • ora 16:00 – proiecţia filmului Francesca (2009), regia Bobby Păunescu – la Cafeneaua
  • ora 17:30 – proiecţia filmului Monarhia salvează România (1992) – la Ateneul din Iași
  • ora 18:00 – proiecţia filmului Descoperă România cu Peter Hurley (2016) – la Ateneul din Iași
  • ora 20:00 – Gala de aniversare, Dorel Vişan la 80 de ani, intitulată „Portret de artist. O viaţă închinată frumosului” – la Bojdeuca lui Ion Creangă din Ţicău

* Iaşi: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES prezintă documentarele video ‘Tărâmul dintre ape’ – ora 14:00 – Cafeneaua Piaţa Unirii şi ‘Descoperă România cu Peter Hurley’ – ora 18:00 – Ateneul din Iaşi

* Jud. Maramureş: Centrul de Informare Turistică din comuna Săcălăşeni, organizează dezbaterea „Lecţia de etnografie – Formele de locuire ale omului tradiţional şi despre relaţia omului cu casa, biserica, satul, familia, neamul” în cadrul proiectului „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord” – ora 12:00

* Ploieşti: Vernisajul expoziţiei temporare de pictură „Să protejăm patrimoniul cultural şi spiritual al omenirii!” – ora 10:00, la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova

* Sibiu: Cea de a 21-a ediție a Colocviului Internațional „Emil Cioran” debutează cu un atelier de traduceri din opera lui Emil Cioran – ora 10:00, în sala 36 din cadrul Facultății de Litere și Arte (12-14 mai)

* Sibiu: Lansarea volumului „Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu” de Tatiana Niculescu, fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis – ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica”, Str. Nicolae Bălcescu nr. 16

* Timişoara: Ediţia 2017 a „Zilelor Cetăţii” debutează, cu un concert festiv al Filarmonicii Banatul – ora 19:00. Evenimentul este organizat de Consiliul Cartierului Cetate, cu sprijinul Primăriei Timişoara, Casei de Cultură Timişoara şi al Filarmonicii Banatul

* Vama Veche: Are loc o nouă ediţie a festivalului „VAMAdus Folk” (12 – 14 mai)

* Cracovia: Manifestări în cadrul celei de-a X-a ediții a Festivalului Culturii Române la Cracovia. Din programul zilei:

  • La Centrul Internațional pentru Cultură, va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie Piaţa, loc simbolic al oraşului, în prezenţa autorului, Cătălin D. Constantin
  • La Biblioteca Voievodală din Cracovia, va fi deschisă publicului expoziţia de fotografie „Arborii bătrâni”, de Florin Ghenade, pregătită de ICR Varșovia. Fotografiile înfăţişează copaci impresionanţi, cu coroane regale şi trunchiuri majestuoase, imortalizaţi în întunericul nopţii. Expoziția va fi expusă la Cracovia până la finalul lunii iunie

* Madrid: Scriitoarea Ana Blandiana revine în Spania în perioada 8-14 mai, într-un turneu literar, pentru prezentarea celor mai recente traduceri în limbile spaniolă şi catalană: „Soarele de apoi şi Refluxul sensurilor” (El sol del más allá y El reflujo de los sentidos) şi „Octombrie, noiembrie, decembrie” (Octubre, Noviembre, Diciembre) traduse de Viorica Pâtea şi Natalia Carbajosa şi publicate la editura Pre-Textos, respectiv  „Spaima de literatură” (La por de la literatura), selecţie şi traducere în limba catalană de Corina Oproae, volum publicat de Cafè Central în colaborare cu Edicions Adia. Astăzi prezentarea va avea loc la Librăria Rafael Alberti, în prezenţa criticului literar Jordi Doce şi a scriitoarei Elvira Navarro

* Veneţia: Vernisajul expoziției „Geta Brătescu – Apariții” din Pavilionul României va avea loc de la ora 19:00, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetarea Umanistică, în cadrul Bienalei de la Veneția (13 mai – 26 nov.). Expoziția „Geta Brătescu – Apariții” îi are ca autori pe Geta Brătescu, Magda Radu, Corina Bucea, Diana Ursan, Raymond Bobar, Dan Burzo, Frederic Eyl, Steffen Oestreich și Marian Manten

 

– Sport

* Are loc Campionatului Naţional masculin de floretă pe echipe – ora 9:00, Sala de scrimă „Ana Pascu” – Bucureşti

* Conferinţă de presă organizată de echipa de fotbal FCSB – ora 11:15, la Baza Sportivă FCSB, Şoseaua Berceni nr. 106*

* Activităţile de presă organizate de echipa de fotbal Dinamo Bucureşti înaintea meciului cu Astra Giurgiu – sala de evenimente a stadionului Dinamo – Bucureşti

  • ora 17:00 – conferinţă de presă Cosmin Contra
  • ora 17:15 – declaraţii jucători
  • ora 17:30 – antrenament Dinamo

* Craiova: Are loc un meci amical de volei masculin între echipele României şi Austriei – ora 18:00, Sala Polivalentă

* Mediaş: Are loc o partidă din etapa a 10-a a fazei Play-out a Ligii I de fotbal: CS Gaz Metan Mediaş – FC Voluntari – ora 20:30, stadion ‘Gaz Metan’ – Mediaş

* Sf. Gheorghe, jud. Covasna: Turneul naţional de bike polo, ediţia a IV-a (12 – 14 mai)

* Târgu-Jiu: Liga Studenţilor din Universitatea „Constantin Brâncuşi”, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJTS) Gorj şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu organizează, în zilele de 12-13 mai, Festivalul „Bucurie în Mişcare”

– Diverse

* Expoziţia de biciclete „Pedalează înapoi în timp” (12 – 28 mai) – la Sun Plaza

* Un târg şi expoziţii cu obiecte şi meşteşuguri ale etniilor din România, ateliere creative pentru copii (în fiecare zi, între orele 11:00 – 18:00), spectacole şi concerte vor avea loc în cadrul celei de-a treia ediţii a Festivalului etniilor – Etnorama, (12 – 14 mai) – în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle

* Cluj-Napoca: Târg de Turism Montan, Aventură şi Sporturi Extreme „Mocănița” – ora 12:00, în Piața Muzeului (12-14 mai)

* Mediaş, jud. Sibiu: Produse tradiţionale preparate după reţete autentice, obiecte de artă artizanale şi spectacole folclorice vor fi pregătite la târgul organizat în perioada 12 – 14 mai, de Asociaţia „Produs de Cluj”

– S-a întâmplat într-o zi de 12 mai

* În urmă cu 1904 ani (113 d.H.), la Roma, în forumul nou construit, a fost inaugurată Columna lui Traian. O ilustrare plastică a „Comentariilor lui Traian”, atribuită lui Apollodor din Damasc, Columna constituie un original act de naştere a poporului român

* Acum 169 de ani (1848) revoluţionarii moldoveni refugiaţi în Transilvania au elaborat, la Braşov, programul-legământ „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei”. Documentul sintetiza dezideratele româneşti prin sintagma: „Unirea Moldovei şi a Ţării Româneşti într-un singur stat neatârnat românesc” (12/24)

* Cu 123 de ani în urmă (1894) a apărut, în ziarul francez „La Justice”, articolul „Lupta raselor” semnat de Georges Clemenceau, în care, după ce face un istoric al luptei de eliberare naţională a românilor din Transilvania, se pune chezaş pentru adevărul luptei lor. Georges Clemenceau (1841-1929), a fost un om politic şi ziarist francez, prim-ministru (1906-1909, 1917-1920), preşedinte al Conferinţei de pace de la Paris (1919-1920) şi unul dintre autorii Tratatului de Pace de la Versailles (12/24)

* Se împlinesc 95 de ani (1922) de la premiera piesei „Suflete tari” de Camil Petrescu, la Teatrul Naţional din Bucureşti, prima piesă scrisă de acesta care a văzut lumina rampei – regia, Paul Gusty. În 1925, piesa apărea în volum

* Cu 88 de ani în urmă (1929) a fost înfiinţat Radio – Clubul Român, din iniţiativa unor pionieri ai radiofoniei româneşti, care contribuiseră esenţial şi la înfiinţarea Radiodifuziunii: Dragomir Hurmuzescu, Ghron Netta, C. Muller şi alţii. Printre obiective, Radio-Clubul îşi propunea să militeze pentru răspândirea şi organizarea radiofoniei în ţară

* Se împlinesc 75 de ani (1942) de când a avut loc prima gazare în masă, datată cu exactitate, în lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau, 1.500 de evrei polonezi fiind ucişi

* Acum 72 de ani (1945) armata română îşi încheia (după 260 de zile de lupte în Ungaria, Cehoslovacia şi Austria) participarea, alături de Naţiunile Unite, la obţinerea victoriei finale asupra Germaniei naziste (23.VIII.1944 – 12.V.1945)

* Cu 9 ani în urmă (2008) a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 7,9 grade pe scara Richter, în provincia Sichuan (China), seism care a cauzat moartea a peste 50.000 de persoane. Epicentrul a fost localizat la 90 km (55 de mile) vest-nord-vest de Chengdu

* În urmă cu 4 ani (2013) Societăţii Române de Radiodifuziune i-a fost acordată Înalta decoraţie Nihil Sine Deo, în cadrul unei ceremonii oficiale, la Palatul Elisabeta, în prezenţa membrilor Casei Regale

* Se împlineşte 1 an (2016) de când capacitatea operaţională a sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore (AAMDS) de la Deveselu a fost certificată printr-o ceremonie desfăşurată la baza militară Deveselu, în prezenţa premierului Dacian Cioloş, a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, şi a unor înalţi oficiali români şi străini. Scutul antirachetă respectă prevederile Cartei ONU şi este destinat exclusiv apărării legitime împotriva ameninţării cu rachete balistice, nefiind îndreptat împotriva cuiva anume

Aniversări – Comemorări

– Sf. Mucenic Ioan Valahul (Calendarul Creştin-Ortodox 2017)

– 1812, 12/24: S-a născut George Bariţ(iu), om politic, publicist şi istoric; întemeietorul presei româneşti din Transilvania („Gazeta de Transilvania” şi „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”); unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania; membru fondator al societăţii ASTRA; membru fondator al Academiei Române din 1866, preşedinte al acestui for (martie-aprilie 1893) (m. 1893) – 205 ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 4.VI.1812

– 1870: A murit Eftimie Murgu, avocat, revoluţionar paşoptist, profesor de filosofie, unul dintre întemeietorii învăţământului filosofic românesc, politician; conducătorul Revoluţiei de la 1848-1849 din Banat (n. 1805). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 30 aprilie 1870, iar altele, 8 mai 1870

– 1885: S-a născut Al.[exandru] Stamatiad, poet şi traducător din poezia clasică chineză şi persană (traduceri care au depăşit, de multe ori, propriile creaţii) (m. 1956). NOTĂ : Unele surse (www.poezie.ro) dau naşterea la 9 mai 1885

– 1897: S-a născut Emil Serghie, poet, ziarist şi traducător din literaturile franceză şi rusă (m. 1977) – 120 de ani. NOTĂ: Unele surse dau moartea la 5.II.1977

– 1916: S-a născut Constantin Ciopraga, critic şi istoric literar, poet, romancier, memorialist şi profesor; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 2009)

– 1925: S-a născut soprana Emilia Petrescu; fostă membră a Corului Radiodifuziunii Române (m. 2003)

– 1933: A murit prozatorul Jean Bart (pseudonimul lui Eugeniu P. Botez); ofiţerul de marină Botez şi-a luat pseudonimul literar după numele unui celebru marinar francez corsar din secolul al XVII-lea; fondator al „Revistei maritime” (1900); membru corespondent al Academiei Române din 1922 (n. 1874)

– 1934: S-a născut Jolt Kerestely, compozitor, instrumentist şi dirijor de muzică uşoară

– 1936: S-a născut poeta Stela Rădulescu Viniţchi; stabilită, din 1983, în SUA

– 1938: S-a născut taragotistul Dumitru Fărcaş

– 1942: S-a născut interpretul de muzică uşoară Aurelian Andreescu (m. 1986) – 75 de ani

– 1946: S-a născut Ileana Popovici, actriţă, ilustrator muzical şi redactor tv.

– 1949: S-a născut regizorul şi scenaristul Anghel Mora (m. 2000)

– 1962: A murit Horia Petra-Petrescu, poet, prozator, autor dramatic şi gazetar; membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (1919) (n. 1884) – 55 de ani

– 1978: S-a născut pictorul şi graficianul Dragoş Burlacu

– 1993: A murit filosoful Ion Banu; lucrări de istorie a filosofiei (antice şi medievale, europene şi orientale), precum şi de teorie a filosofiei; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (n. 1913)

– 1995: A murit muzicianul Petre Bodeuţ, fondatorul ansamblului „Rapsodia Română” (1970), stabilit în Canada (n. 1919)

– 1995: A murit antrenorul de fotbal Ştefan Covaci (n. 1920). NOTĂ: Alte surse dau ca dată a morţii 11 mai 1995

– 1999: A murit Saul Steinberg, desenator și grafician american de origine română (n. 1914, la Râmnicu Sărat)

– 2002: A murit poeta Florica Mitroi (n. 1944) – 15 ani. NOTĂ: Unele surse dau moartea la data de 14.V.2002

– 2008: A murit Pop Simion, scriitor, jurnalist şi diplomat; între anii 1955 şi 1958 a lucrat la Radiodifuziunea Română ca reporter la Redacţia Culturală (n. 1930)

– 2009: A murit Petre Mihai Bănărescu, zoolog şi biogeograf; s-a concentrat asupra ihtiologiei; membru titular, din 2000, al Academiei Române (n. 1921)

– 2009: A murit Margareta Bărbuţă, critic de teatru (n. 1922)

– 2011: A murit fosta campioană europeană la tir sportiv Silvia (Dumitrescu) Kaposztai; a participat la participat la cinci ediţii ale Campionatelor Europene, unde a obţinut şapte medalii, dintre care trei de aur, trei de argint şi una de bronz şi a fost maestră emerită a sportului şi a evoluat pentru cluburile UTA Arad şi Steaua Bucureşti (n. 1953)

– 2013: A murit Anghel Dumbrăveanu, poet, prozator şi traducător (n. 1933)

EVENIMENTE EXTERNE

– Victoria: Vizita președintelui filipinez Rodrigo Duterte, în Hong Kong (12 – 13 mai)

– Beijing: Vizită a premierului pakistanez, Muhammad Nawaz Sharif (12 – 15 mai)

– Washington: Astronauţii americani Jack Fischer şi Peggy Whitson efectuează o ieşire în spaţiu, la Staţia Spaţială Internaţională

– Bari, Italia: Reuniune a liderilor din domeniul financiar ai ţărilor cu economii avansate din cadrul G7 (12 – 14 mai)

– Fatima, Portugalia: Papa Francisc va participa la pelerinajul din 12 – 13 mai, unde va prezida sfânta liturghie şi ceremonia de canonizare a fraţilor Francisc şi Jacinta Marto, copiii care, alături de Lucia dos Santos, au primit în 13 mai 1917 primele apariţii ale Sfintei Fecioare Maria

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Asistenţilor Medicali”; sărbătorită din 1974 de Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali, marchează ziua de naştere a asistentei medicale Florence Nightingale (12 mai 1820), care a deschis prima şcoală pentru asistentele medicale pe lângă Spitalul ”Saint Thomas” din Londra (1860), realizând primul pas în pregătirea profesională şi instituţională a asistentelor medicale

– 1634: A murit George Chapman, dramaturg, poet și traducător englez renascentist din perioada elisabetană (n. 1559)

– 1684: A murit Edme Mariotte, fizician și preot francez (n. 1620)

– 1699: A murit Lucas Achtschellinck, pictor flamand (n. 1626)

– 1700: S-a născut Luigi Vanvitelli, pictor, inginer şi arhitect italian (m. 1773)

– 1700: A murit John Dryden, scriitor englez (n. 1631). NOTĂ: http://www.britannica.com/EBchecked/topic/172371/John-Dryden menţionează ca dată a morţii inclusiv stilul vechi – 1 mai 1700

– 1755: S-a născut Giovanni Battista Viotti, violonist, compozitor şi pedagog italian; a trăit mult timp la Paris şi Londra (m. 1824)

– 1759: A murit Lambert-Sigisbert Adam, sculptor francez (n. 1700)

– 1784: A murit Abraham Trembley, naturalist elvețian (n. 1710)

– 1803: S-a născut chimistul german Justus von Liebig; a fost printre primii care au aplicat analiza chimică fenomenelor vieţii organice (m. 1873)

– 1812: S-a născut Edward Lear, artist, ilustrator și poet englez, cunoscut în special ca fiind creatorul speciei de poezie umoristică engleză denumită limerick (m. 1888) – 205 ani

– 1820: S-a născut pictorul şi graficianul ceh Josef Mánes; unul dintre iniţiatorii şcolii moderne de pictură cehă (m. 1871)

– 1820: S-a născut Florence Nightingale, infirmieră britanică, precursoarea serviciului sanitar modern, prima infirmieră modernă, dar și un statistician important (m. 1910)

– 1829: S-a născut Pavlos Carrer, compozitor grec (m. 1896)

– 1842: S-a născut compozitorul francez Jules Massenet (m. 1912) – 175 de ani

– 1845: S-a născut compozitorul francez Gabriel Fauré (m. 1924)

– 1845: A murit János Batsányi, poet maghiar (n. 1763)

– 1845: A murit August Wilhelm Schlegel, scriitor și critic literar german (n. 1767)

– 1859: A murit Serghei Aksakov, prozator rus, exponent al şcolii naturale (n. 1791)

– 1860: A murit Sir Charles Barry, arhitect britanic; unul dintre liderii curentului reluării stilului renascentist în Marea Britanie; rol important în reconstruirea Palatului Westminster (n. 1795)

– 1871, 12/13: A murit compozitorul francez François Auber (n. 1782)

– 1874: S-a născut Clemens von Pirquet, om de știință și medic pediatru austriac, cunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul bacteriologiei și imunologiei; a inventat și a introdus în medicină termenul de alergie (m. 1928)

– 1880: S-a născut Lincoln Ellsworth, explorator, inginer şi om de ştiinţă american, care a condus primele traversări aeriene transarctică (1926) şi transantarctică (1935) (m. 1951)

– 1884: A murit compozitorul ceh Bedřich Smetana (n. 1824)

– 1895: S-a născut filosoful indian Jiddu Krishnamurti (m. 1986). NOTĂ: Unele surse (http://www.jkrishnamurti.org/about-krishnamurti/biography.php, http://www.egs.edu/library/jiddu-krishnamurti/biography/) menţionează ca dată a naşterii 11 mai 1895

– 1907: S-a născut Katharine Hepburn, actriţă americană de film; laureată a patru premii Oscar (m. 2003) – 110 ani

– 1909: S-a născut soprana americană Margaret Harshaw (m. 1997)

– 1910: S-a născut mezzosoprana italiană Giulietta Simionato (m. 2010)

– 1910: S-a născut Dorothy Crowfoot Hodgkin, biochimistă britanică, laureată a Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1964 (m. 1994)

– 1914: S-a născut Bertus Aafjes, poet olandez; a publicat şi sub pseudonimul Jan Oranje (m. 1993)

– 1915: S-a născut Roger Shutz, devenit ulterior Fratele Roger, fondatorul Comunităţii Taizé din Franţa; a militat întreaga viaţă pentru reconcilierea bisericilor creştine. Fratele Roger a rămas în istorie ca principal protagonist al renaşterii religioase în rândul tinerilor din întreaga lume, alături de alte personalităţi, cum ar fi Chiara Lubich, don Giussani sau Maica Tereza de Calcutta, de care era legat printr-o puternică prietenie spirituală (m. 2005)

– 1921: S-a născut sculptorul german Joseph Beuys (m. 1986)

– 1924: S-a născut Alexander Esenin-Volpin, matematician rus (m. 2016)

– 1925: S-a născut Frank Pierson, regizor de film, scenarist şi producător american, recompensat cu Premiul Oscar pentru scenariul filmului „După-amiază de câine” (1975) (m. 2012)

– 1925: A murit Amy Lowell, poetă americană (n. 1874)

– 1930: S-a născut Jesús Franco (născut Jesús Franco Manera), prolific regizor de film, scenarist şi actor spaniol (m. 2013)

– 1931: A murit Eugène Ysaÿe, violonist, dirijor şi compozitor belgian (n. 1858)

– 1944: A murit Max Brand (pe numele său adevărat Frederick Schiller Faust), scriitor american (n. 1893)

– 1950: S-a născut Gabriel Byrne, actor de film, scenarist şi producător irlandez

– 1957: A murit Erich von Stroheim, regizor, scenarist, producător şi actor american de origine austriacă; considerat unul dintre „părinţii” filmului mut (n. 1885) – 60 de ani

– 1967: A murit poetul englez John Masefield (n. 1878) – 50 de ani

– 1970: A murit poeta germană Nelly Sachs; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1966, împreună cu Samuel Joseph Agnon (Israel) (n. 1891)

– 1975: S-a născut Jonah Lomu, fostul jucător legendar al naţionalei de rugby a Noii Zeelande; a fost privit ca primul superstar al rugbyului mondial şi recunoscut, pe data de 9 octombrie 2007, ca unul dintre cei mai importanţi jucători din toate timpurile (m. 2015)

– 1985: A murit Jean Dubuffet, pictor, sculptor şi gravor francez, promotor al „raw art” (arta brută) (n. 1901)

– 1992: A murit actorul american Robert Reed (n. 1932) – 25 de ani

– 1994: A murit chimistul american Roy J. Plunkett; în aprilie 1938, în timpul unor experienţe cu un gaz din familia freonului, a descoperit, accidental, teflonul (n. 1910)

– 1994: A murit psihologul american Erik H. Erikson (numele real: Erik Homberger), renumit specialist în psihologia copilului (n. 1902, în Germania; tatăl biologic, de origine daneză, l-a părăsit înainte de a se naşte)

– 2001: A murit inginerul rus Alexei Tupolev, creatorul primului avion de pasageri supersonic sovietic, TU-144, supranumit de presa occidentală „Concordski”; lucrări teoretice privind calculul aerodinamic al avioanelor (n. 1925)

– 2008: A murit Robert Rauschenberg, pictor, sculptor şi compozitor american, iniţiatorul tranziţiei de la expresionismul abstract la curentul pop-art (n. 1925)

– 2009: A murit Roger Planchon, regizor, actor şi dramaturg francez, considerat unul dintre cei mai importanţi regizori ai teatrului francez contemporan (n. 1931)

– 2014: A murit H.[ans] R.[uedi] Giger, pictor, sculptor şi arhitect elveţian; autorul stilului biomecanic; a realizat efectele speciale pentru filmul „Alien” (n. 1940)

– 2014: A murit Jacinto Convit, medic și om de știință venezuelan; este cunoscut mai ales pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva leprei; este autorul unor studii de vindecare la diferite tipuri de cancer; în 1988, a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Medicină pentru vaccinul său anti-lepră (n. 1913)