La Washington este în plină desfăşurare un festival al filmului românesc

La Washington, în Statele Unite, este în plină desfăşurare un festival al filmului românesc. Denumit „Reinventând Realismul – Noua Cinematografie din România”, evenimentul se desfăşoară în parteneriat cu prestigioase instituţii culturale americane. Festivalul i-a avut ca invitaţi speciali, la lansare, pe regizorul Corneliu Porumboiu, actorii Gheorghe Visu, Toma Cuzin şi Andreea Vasile. Manifestarea reafirmă relaţiile bune dintre ţara noastră şi Statele Unite, după cum i-a declarat corespondentului RRA, Doina Saiciuc, ambasadorul României la Washington, George Cristian Maior.
George Cristian Maior: În cadrul parteneriatului strategic, dimensiunea culturală are o importanţă, după părerea mea, foarte mare, pentru că, până la urmă, constituie expresia puterii soft a României de exprimare externă. Şi filmul românesc contemporan este extrem de apreciat. Acest nou realism, aşa cum este definit de mediile critice europene şi americane, a prins extraordinar de bine în elitele acestei ţări, la nivelul societăţii, şi cred că fac o imagine foarte bună a spiritului creativ şi artistic românesc în lume./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 mai