Turneul Pianul Călător se prelungește la cererea publicului

Turneul “Pianul călător”, ajuns la a VII-a ediție, se prelungește la cererea publicului. Alte două localități s-au adăugat, îmbogățind programul dens de concerte și recitaluri pe care Horia Mihail în are în această primăvară, el urmând să susțină începând cu 20 mai și turneul Flautul Fermecat împreună cu flautistul Ion Bogdan Ștefănescu.

După ce Horia Mihail a susținut mai multe recitaluri, în localitați din Moldova și Transilvania, dar și la București, la Sala Radio, pianul a părăsit sediul Radio România și a plecat alături de artist prin orașe în care nu se găsesc piane de concert.

Pentru a încuraja alte evenimente muzicale de marcă, pianul cu care Horia Mihail a călătorit a rămas pentru următorii ani la Caracal, în urma recitalului pe care pianistul l-a susținut la Teatrul Național pe 27 aprilie.

Peste tot pianistul a fost primit cu mult entuziasm, iar ecourile acestui turneu au făcut ca spectatorii din alte două orașe să dorească să îl asculte. Astfel turneul se prelungește cu un recital la Galați pe 19 mai și unul la Dumbrăveni pe 27 mai.

 ‘’Este o premieră în istoria turneului ca el să fie prelungit la cererea publicului. Desigur mă bucur și sunt onorat. Este o muzică atât de frumoasă ! Cele 36 de valsuri pe care le prezint în acest turneu sunt atât de diferite unele faţă de celelalte. E o lume cu totul şi cu totul aparte,  lume ce îmi place foarte mult şi mi-am dat seama, în 16 recitaluri  în acest turneu, că şi publicul reacţionează extrem de bine la această muzică. M-am bucurat de sălile pline, de reacțiile foarte bune, de tot ceea ce s-a întâmplat și merg să mai cânt cu drag și spectatorilor din cele două orașe adăugate.’’ (Horia Mihail)

Spectatorii și-au exprimat peste tot încântarea :

‘’Horia Mihail este spectaculos, este un pianist care transmite multă emoţie, este talentat, este sensibil, sincer şi cred că asta îl diferenţiază de mulţi alţi pianişti, faptul că această sinceritate se simte în interpretările lui.’’

‘’Este inedit concertul, nu am participat niciodată, doar am ascultat acasă, în privat. Aştept cu mare interes şi sper să îmi mai cultiv gustul pentru pian cu ocazia asta.’’

‘’Este prima dată când particip la un astfel de eveniment. Mă bucur  îl avem ca oaspete pe Horia Mihail. Ne va încânta atât auzul cât şi sufletul.’’

RECITALURI:

19 mai -Galați -Teatrul Nae Leonard

27 mai- Dumbrăveni-Casa de Cultură