Jurnalişti mexicani au protestat împotriva uciderii lui Javier Valdez, laureat al Premiului Libertatea Presei

Jurnalişti mexicani au protestat împotriva uciderii unui coleg de-al lor, cerând Guvernului să ia măsuri. Javier Valdez a fost împuşcat mortal luni, în apropierea birourilor ziarului pe care l-a fondat în oraşul Culiacan, din statul său natal, Sinaloa. El şi-a petrecut cariera investigând carteluri ale drogurilor şi a primit repetate ameninţări cu moartea. Marţi, în Mexico City, protestatarii au scris „Ei ne ucid” şi „Nu tăcerii”, pe artera principală, Paseo de la Reforma, din apropierea simbolicului Monumentul Ingerul Independentei, un simbol al capitalei mexicane. Javier Valdez, care era în vârstă de 50 de ani, a primit Premiul Libertatea Presei din partea Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ) în 2011 pentru materialele sale despre traficul de stupefiante. Anul trecut, el a declarat: „A fi jurnalist este ca şi cum ai fi pe o listă neagră. Chiar dacă ai vestă anti-glonţ şi gărzi de corp, [bandele] vor decide în ce zi te vor ucide”. Javier Valdez este cel de-al cincilea jurnalist care este ucis în Mexic anul acesta. /astrugar/sdm2

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 17 mai)