Calendarul evenimentelor, 18 mai – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Programul preşedintelui Klaus Iohannis:

  • ora 13:30 – Ceremonia de decorare a Consiliului Concurenței, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de activitate instituțională – la Sala Unirii, Palatul Cotroceni
  • ora 16:00 – Ceremonia de decorare a Ilenei Vulpescu şi a Asociației PEN Club Romania – la Sala Unirii, Palatul Cotroceni

– Uniunea Europeană

* Vizita, la București, a comisarului european Margrethe Vestager, responsabil pentru concurență. Din program:

  • ora 9:30 – Participare la Conferința aniversară a Consiliului Concurenței „20 ani de aplicare a legii Concurenţei în România” – la Parlamentul României, sala C.A. Rosetti
  • ora 10:40 – Întâlnire cu membri ai Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare și ai Comisiei pentru industrie și servicii din Camera Deputaţilor, membri ai Comisiei pentru economie, industrie și servicii a Senatului, precum și membri ai comisiilor pentru afaceri europene din Senat și Camera Deputatilor – la Sala „Avram Iancu”, Senat. Tema principală a discuțiilor este „Politica în domeniul concurenţei în Uniunea Europeană”
  • ora 11:45 – Conferință de presă – la Sala de presă a Senatului României
  • ora 14:15 – Întâlnire cu prim-ministrul Sorin Grindeanu – la Palatul Victoria
  • ora 14:35 – Întâlnire cu Mihai Tudose, ministrul economiei, Răzvan Cuc, ministrul transporturilor, Toma Petcu, ministrul energiei si Augustin Jianu, ministrul comunicaţiilor
  • ora 15:30 – Întâlnire cu Toma Petcu, ministrul energiei

* Cluj-Napoca: Comisarul european Tibor Navracsics, responsabil pentru educație, cultură, tineret și sport, vizitează județul Cluj (17 – 18 mai). Din programul zilei:

  • ora 9:45 – Vizită la Castelul Bánffy din Bonțida, proiect sprijinit prin programul Europa Creativă; întâlnire cu reprezentanţii Fundației Transylvania Trust
  • ora 14:30 – Discurs cu tema „Contribuția minorităților autohtone la patrimoniul cultural european” – la Grand Hotel Napoca, Cluj – Napoca, Str. Octavian Goga nr. 1
  • ora 17:00 – Premierea lui Zoltán Kallós, laureat al Premiului UE pentru patrimoniu cultural/Premiului Europa Nostra și al Premiului Publicului 2017 – la Răscruci

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 10:00 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială

* Varşovia/Cracovia: Vizita în Polonia a preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, la invitaţia mareşalului Senatului Republicii Polone, Stanislaw Karczewski, şi a mareşalului Seimului polon, Marek Kuchinski, prilej cu care participă la Summitul Preşedinţilor de Parlamente din Europa Centrală şi de Est (17 – 19 mai)

– Camera Deputaţilor

* Activităţi în Comisiile parlamentare:

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale

* Milano: Lucrările Comisiei pentru egalitate și nediscriminare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, la care participă, din partea delegaţiei Parlamentului României la APCE, doamnele deputat Adriana Diana Tuşa (PSD) şi Cristina Mădălina Prună (USR) (18 – 19 mai)

 

– Guvern

* Programul premierului Sorin Grindeanu:

  • ora 9:15 – Participare la evenimentul „România și OCDE – Perspective actuale și viitoare”, conferinţa Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), organizată de ELEC Romania şi Finmedia – la sediul BNR, Sala Mitiţă Constantinescu, Str. Doamnei nr. 8. Vor mai fi prezenţi: guvernatorul Băncii Naţionale Române, Mugur Isărescu, consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu şi ministrul finanţelor publice, Viorel Ştefan
  • ora 10:30 – Vizită de lucru la Ministerul Sănătății
  • ora 15:00 – Şedința săptămânală de Guvern – la Palatul Victoria

– Ministere

* Dezbatere cu tema „Cine face politica penală în România?”, organizată de europarlamentarul român Renate Weber, cu participarea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader – ora 9:00, la Salonul „Dimitrie Cantemir”, nivel P1, Senatul României

* Conferinţa „Housing Forum 2017”, privind îmbunătăţirea sectorului locuirii în România, invitată fiind Rovana Plumb, ministrul delegat pentru fonduri europene – ora 9:30, la Hotel Hilton, Sala Regina Maria

* Bruxelles: Ministrul apărării naţionale, Gabriel Leş, participă la reuniunile Comitetului Director al Agenţiei Europene de Apărare (EDA) şi Consiliului Afaceri Externe, în format al miniştrilor apărării din statele membre ale UE. Miniştrii europeni ai apărării vor analiza evoluţiile înregistrate în implementarea Strategiei Globale a Uniunii Europene pe dimensiunea de securitate şi apărare, în pregătirea Raportului de implementare ce urmează să fie prezentat la reuniunea Consiliului European din luna iunie a.c., şi stadiul cooperării UE-NATO, cu accent pe implementarea Declaraţiei Comune de la Varşovia, discuție la care va lua parte şi Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg

* Bruxelles: Participarea secretarului de stat Victor Micula la cina comună a miniștrilor responsabili de cooperarea pentru dezvoltare și a miniștrilor afacerilor interne din UE

* Chișinău: Vizita ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, cu ocazia organizării celei de-a patra reuniuni a Comisiei interguvernamentale România-Republica Moldova pentru integrare europeană (18 – 19 mai)

* Nicosia: Participarea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, la sesiunea ministerială a comitetului miniștrilor al Consiliului Europei

* Washington: Vizita secretarului de stat pentru afaceri bilaterale şi strategice în spaţiul euroatlantic, George Ciamba, în Statele Unite ale Americii (16 – 19 mai)

– Apărare, Interne

* Simpozionul internaţional „Investigarea criminalistică a infracţiunilor cu violenţă”, eveniment organizat de Asociaţia Criminaliştilor din România şi Institutul Naţional de Criminalistică al IGPR – ora 9:00, la Casa de Cultură a MAI, Str. Mihai Vodă nr. 17, parter

* Constanța: Academia Navală „Mircea cel Bătrân” organizează a III-a ediţie a Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale SEA-CONF 2017, la care vor participa oameni de ştiinţă din structura academică şi cercetători, militari şi civili, din Bulgaria, Cipru, Elveţia, Emiratele Arabe Unite, Grecia, Macedonia, Maroc, Portugalia, România, Serbia, Slovenia, Statele Unite ale Americii şi Turcia (18 – 20 mai)

* Capu Midia, jud. Constanţa: O echipă de specialişti a Centrului de Cercetare Ştiinţifică pentru Armamente din cadrul Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare (ACTTM) va testa „Sistemul ţintă pentru trageri sol-aer, aer-aer şi navă-aer”, proiect de cercetare realizat la cererea Forţelor Aeriene Române – ora 9:15, în Poligonul Capu Midia

* Galaţi: Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi organizează acţiunea umanitară „Marşul Jandarmeriei Gălăţene – Întinde o mână şi salvează o viaţă!” – ora 9:00, pe itinerariul Cazarma Jandarmeriei – Lacul Brateş – Uzina de Apă Tuluceşti – Pădurea Gârboavele – Tabăra D.J.S.T. Galaţi

* Sibiu: Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu organizează evenimentul „Ziua Porţilor Deschise” – ora 11:00

– Partide

* Conferinţă de presă organizată de Partidul Ecologist Român – ora 13:30, la sediul central al PER, Calea Victoriei nr. 91-93

* Craiova: Conferinţă de presă susţinută de parlamentari ai USR – ora 12:00, la sediul de campanie al USR Craiova

* Miecurea Ciuc: Conferinţă de presă susţinută de parlamentarii UDMR Tanczsos Barna şi Korodi Attila – ora 12:00

* Târgovişte: Conferinţă de presă organizată de PSD Dâmboviţa – ora 10:30

* Târgu Jiu: Aurel Popescu, candidatul PSD Gorj la funcţia de primar al municipiului Târgu-Jiu, îşi depune candidatura la Circumscriptia Electorală nr.17 – ora 12:00

* Timişoara: Conferinţă de presă susţinută de liberalii Cristian Buşoi şi Nicolae Robu – ora 11:00, la sediul PNL Timiş

– Culte, Biserică

* Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității din București organizează conferința cu tema ,,Mesajele de la Fatima? Mesaje de speranță”, susținută de pr. prof. univ. dr. Wilhelm Dancă, decan al Facultății de Teologie Romano-Catolică și membru al Academiei Române – ora 19:15, la sediul Facultății de Teologie Romano-Catolică, Str. General Berthelot nr. 19, etaj 4

* Iaşi: Simpozionul Internaţional „Explorări în tradiţia biblică românească şi europeană”, ediţia a VII-a, organizat de Centrul de Studii Biblico-Filologice „Monumenta linguae Dacoromanorum” al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, împreună cu Asociaţia de Filologie şi Hermeneutică Biblică din România, Institutul de Filologie Română „A. Philippide” şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei – la Muzeul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, aflat în incinta Catedralei Mitropolitane din Iaşi (18 – 20 mai). Deschiderea lucrărilor simpozionului va avea loc de la ora 9:00, la Sala „Iustin Moisescu”, Palatul Mitropolitan

– Ambasade

* Ambasada Statului Israel, în colaborare cu Ambasada Statelor Unite și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, organizează seminarul cu tema „Reabilitarea sistemului de irigaţii şi oportunităţi de afaceri în domeniul agricol din România” – ora 9:00, la sala Rapsodia, Hotel Intercontinental

* Ambasadorul Republicii Federale Germania, Cord Meier-Klodt, participă la performance-ul audio-video „50-25-10 Ia”, organizat de Ambasada Germaniei şi realizat de trei artişti contemporani – Vlaicu Golcea (România), Mihai Păcurar (România) şi Oscar Loeser (Germania), în contextul aniversării a 25 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie romano-german – ora 19:00, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, etaj 4, accesul prin Calea 13 Septembrie

* Galaţi: Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti, Paul Brummell, efectuează o vizită în municipiu

– Casa Regală

* Sibiu: Universitatea „Lucian Blaga” decernează titlul de Doctor Honoris Causa Principesei Muna Al Hussein a Regatului Haşemit al Iordaniei – ora 13:00, la Sala Thalia. Participă Alteţele lor Regale Principesa moştenitoare Margareta şi Principele Radu

– Minorităţi

* Tulcea: Uniunea Democrată a Turco-Tătarilor Musulmani din Romania, filiala Tulcea, marchează Ziua genocidului tătarilor din Crimeea – ora 16:30, la Casa Avramide

 – Juridic

* Şedinţa plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) – ora 9:00

  • şedinţa secţiei judecători a CSM – ora 9:00

 – Administraţie

* Consiliul Local al Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti se reuneşte într-o şedinţă extraordinară, care pentru prima dată va avea loc în plină stradă – ora 13:00, în Str. Secerei (pe amplasamentul de lângă Palatul Copiilor)

* Şedinţa ordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti – ora 16:00

* Miercurea Ciuc: Consiliul Judeţean Harghita redeschide o vilă din tabăra de copii de la Homorod Băi

– Economic

* BusinessMark organizează cea de-a III-a ediție a evenimentului „IFRS Forum”, care va include două sesiuni de prezentări și dezbateri ale principalelor subiecte și standarde de raportare financiară internațională – ora 9:00, la Hotel Radisson Blu, Calea Victoriei nr. 63-81

* Ziarul Financiar organizează evenimentul „ZF Auto & Logistica 2017”, care reuneşte cei mai importanţi jucători atât din industria auto, cât şi din transporturi şi logistică, de la furnizori de echipamente de manipulare a mărfurilor, la software dedicat logisticienilor, imobiliare şi resurse umane – ora 9:30, la Hotel Radisson

* „Descoperă inovatorii sociali” – eveniment de lansare Ashoka în România – ora 12:00, la The Ark, Str. Uranus nr. 50. Partenerii de lansare ai Ashoka sunt Romanian – American Foundation și Enel

* Salonta, jud. Bihor: Camera de Comerț și Industrie a României în parteneriat cu Ambasada Republicii Slovace la București organizează o misiune economică din regiunea Zilina, Slovacia, dedicată promovării relațiilor comerciale cu județele din vestul României – ora 9:00, la Hotel Slavia, Str. 1 Decembrie nr. 7

 – Social

* Penitenciarul Bucureşti Rahova, în colaborare cu Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, organizează Bursa locurilor de muncă pentru persoanele private de libertate – ora 10:00, la sediul Penitenciarului Rahova, Şos. Alexandria nr. 154, Sector 5

* Timişoara: Soliști de muzică populară din Banat și Ardeal susțin un spectacol caritabil pentru Dariana Brădățanu, o fetiță de 4 ani, bolnavă de cancer – ora 18:00, la Complexul Aurora, Sala de evenimente

– Mediu

* Tulcea: Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare „Delta Dunării” organizează simpozionul internaţional „Delte şi Zone Umede” (18 – 20 mai)

– Medicină, Sănătate

* Dezbatere despre inovaţia accesibilă în sănătate şi modul în care tehnologia ne ajută să oferim pacienţilor o calitate crescută a vieţii şi un viitor mai bun, organizată de Compania Amgen – ora 9:30, la ARCUB

* Conferinţa de presă „Euromelanoma Day”, organizată de Societatea Română de Dermatologie – ora 12:00, la Hotel Crowne Plaza

* Lansarea oficială a Echotherapy Treatment & Research Eastern European Centre, singurul centru din Europa de Est care tratează fibroadenoamele la sân şi nodulii tiroidieni benigni solizi sută la sută neinvaziv – ora 15:30, la sediul din Str. Pelinului nr. 22

* Sibiu: Deschiderea Congresului de Medicină şi Farmacie Româno-Iordanian, la care participă Principesa Muna a Iordaniei – ora 14:00, în Aula Magna a Facultăţii de Medicină (18 – 22 mai)

– Învăţământ, Cercetare

* Universitatea Titu Maiorescu – Facultatea de Drept, în parteneriat cu Editura Hamangiu, Asociaţia Română de Drept şi Afaceri Europene, Societatea Română de Drept European, Societatea de Științe Juridice organizează conferinţa „Perspectivele Uniunii Europene. România la bilanț după un deceniu de la aderare” – la sediul Facultăţii de Drept – Universitatea Titu Maiorescu, Calea Văcăreşti nr. 187 (18 – 19 mai)

* CEREFREA Villa Noël, în partenariat cu Centrul de Limbă Portugheză al Universităţii de Vest din Timişoara, Institutul Camões şi Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, organizează atelierul „Women Artists in Brazilian Art History”, susţinut de Rita Lages Rodrigues, de la Universitatea Federală Minas Gerais din Brazilia (UFMG) – ora 9:30, la Villa Noël, Str. Émile Zola nr. 6

* Facultatea de Management a SNSPA organizează conferința internațională Entrepreneurs, Entrepreneurship. Challenges and Opportunities in the 21st Century, tema principală a evenimentului academic fiind antreprenoriatul, cu accent pe schimbările produse în acest sector în ultimii ani, datorită influențelor din mediul social, economic, cultural și tehnologic – ora 10:00, la sediul SNSPA, Bd. Expoziţiei nr. 30A, etaj 4, sala 410 (18 – 20 mai)

* Craiova: Universitatea din Craiova acordă Titlul de Doctor Honoris Causa teoreticianului şi criticului literar Eugen Negrici – ora 13:00, la Sala Albastră

* Iaşi: Cu ocazia aniversării a 10 ani de la integrarea României în Uniunea Europeană, Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” organizează conferința „Traducerile juridice în cadrul Uniunii Europene”, în cadrul evenimentului „Săptămâna Europeană la UAIC” – ora 9:15, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Amfiteatrul I.1 „Paul Demetrescu” (18 – 19 mai)

* Lisabona: A VI-a ediție a Conferinței dedicate studiilor românești la Universitatea din Lisabona, organizată de Institutul Cultural Român de la Lisabona și de Lectoratul de Limba Română din cadrul Departamentului de Lingvistică Generală și Romanică a FLUL – ora 9:30, în Amfiteatrul III al Facultății de Litere a Universității din Lisabona (FLUL)

– Arhitectură

* Inaugurarea expoziţiei „Export. Arhitectura spaniolă în străinătate”, organizată de Ambasada Spaniei în România – ora 19:00, la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” (18 – 30 mai)

– Mass-media, Publicitate

* Reprezentanți ai celor peste 320.000 de jurnaliști afiliați ai Federației Europene a Jurnaliștilor participă la Adunarea Generală a organizației europene de media, ce va avea loc, pentru prima dată în România, tema întâlnirii fiind „Jurnalişti sub presiune” – ora 13:00, la Phoenicia Grand Hotel (18 – 19 mai)

– Cultură

* Conferinţă de presă organizată cu ocazia celei de-a XXIV-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (9 – 18 iun.) – ora 11:00, la Institutul Francez din Bucureşti

* Conferinţă de presă organizată cu prilejul lansării celei de-a IV-a ediţie a Pavilionului de artă Bucureşti – Art Safari 2017 (19 mai – 18 iun.) – ora 11:00, la Galeriile Kretzulescu, Calea Victoriei nr. 45

* Cenaclul de poezie japoneză intitulat „Cenaclul literar de haiku” – ora 13:00, la Casa de cultură Friedrich Schiller. „Prezentarea premiilor concursului de haiku 2017 Valentin Nicoliţov Expoziţie de foto-caricaturi – Gheorghe Postelnicu”, în colaborare cu „Societatea Română de Haiku”

* Vernisajul expoziţiei de pictură, desen şi sculptură, intitulată „În oglindă – expresii plastice”, cu ocazia „Zilei internaţionale a muzeelor” (18 mai) – ora 18:00, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” (18 mai – 25 iun.)

* Muzeul Naţional Cotroceni, în parteneriat cu Senatul României şi Casa Regală a României, organizează, vernisajul expoziţiei „Iaşi, oraş regal” – ora 18:00, în Salonul Cerchez. Expoziţia realizată cu prilejul „Zilei Internaţionale a Muzeelor” este menită să marcheze centenarul „Iaşi – Capitala Regatului României, 1916-1918”. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional, Radio România Bucureşti FM (18 mai – 30 iun.)

* Muzeul Municipiului București sărbătorește „Ziua Internațională a Muzeelor” cu vernisajul expoziției interactive „Mașinile lui Leonardo da Vinci” – ora 19:00, la Palatul Suțu. Expoziția va fi deschisă în perioada 18 mai – 24 septembrie, de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00

* Evenimente în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB), eveniment organizat de Primăria Municipiului București, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (15 – 21 mai)

* El Dictador (Str. Lipscani nr. 43) şi Teatrul de Pică prezintă un spectacol despre şi cu dragoste, „Sex, dragoste şi-alte nebunii” – ora 20:00. Poezii de dragoste, scrisori de-altădată şi câteva scene din piese celebre

* În cadrul programului „JOIA de film”, are loc proiecţia peliculei „Macondo” (dramă, Austria, 2014, regia: Sudabeh Mortezai) – ora 19:00, la Spațiul Public European. Proiecția este organizată în parteneriat cu Clorofilm

* Concert susţinut de Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijor Cristian Măcelaru – ora 19:00, la Ateneul Român, Sala mare

* Concert susţinut de Awake, cea mai apreciată trupă tribut Dream Theater – ora 19:00, în Club Quantic

* Baia Mare: Evenimentul „Zilele Maramureşului – Haida, hai în Maramureş”, ediţia a III-a, organizat în colaborare de Consiliul judeţean Maramureş, Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania”, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş şi Şcoala Populară de Artă „Liviu Borlan” Baia Mare (18 – 23 mai)

* Bistriţa: În cadrul Turneului internațional Stradivarius: „Anotimpurile”, ediția a X-a, are loc un concert susţinut de violonistul Alexandru Tomescu, însoțit de pianista Sânziana Mircea şi bandeonistul argentinian Omar Massa – ora 19:00, la Sinagoga Bistrița

* Bistriţa: A VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Ecologist „Eco Fest”, evenimentul fiind organizat de Consiliul Judeţean în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud şi susţinut de Ministerul Culturii şi Identităţii – la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud (18 – 20 mai)

* Braşov: Recital susţinut de artistul Sergiu Cioiu, intitulat „Pe cine numim…EU”, cu participarea poetului Adrian Munteanu – ora 19:00, la Centrul Cultural Reduta

* Iaşi: A IX-a ediție a Festivalului Internaţional de Poezie „Grigore Vieru” (18 – 19 mai). Printre partenerii media: Radio Chişinău

* Ploieşti: Primăria Municipiului Ploieşti, în parteneriat cu Colegiul de Artă „Carmen Sylva”, organizează o serie de activităţi educaţional – artistice, prilejuite de sărbătorirea a 60 de ani de excelenţă în educaţia artistică a colegiului – ora 10:30, la Sala de Festivităţi „Sergiu Rugină” a Colegiului de Artă „Carmen Sylva” (18 – 20 mai)

* Ploieşti: Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, împreună cu secţiile sale din Ploieşti şi judeţ, au pregătit o serie de evenimente cu ocazia Zilei Internaţionale a Muzeelor

* Ploieşti: Premiera comediei „All inclusive”, în regia lui Vlad Zamfirescu – ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Bd. Republicii nr. 2. Din distribuţie: Medeea Marinescu, Marius Manole, Mirela Oprişor, Vlad Zamfirescu, Diana Roman

* Sibiu: A 47-a ediţie a evenimentului „Sibiu Jazz Festival 2017”, la care vor lua parte peste 150 de artiști din 21 de țări, programul cuprinzând mai multe acțiuni culturale: Romanian Jazz Meeting, Jazz for Kids – concerte educative și ateliere de creație pentru copii, spectacole stradale, lansări de carte, lansări de CD-uri, conferințe, seminarii și prelegeri, ateliere de creație pentru profesioniști și amatori şi expoziții multimedia – fotografie, afișe, filme de arhivă – ora 19:00, în Piaţa Mică, Centrul Istoric (18 – 21 mai). Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Cluj şi Radio România Antena Sibiului

* Sibiu: Avanpremiera celui mai nou spectacol al regizorului Bogdan Georgescu, „Mal/Praxis” – ora 19:00, pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca”

* Târgu Jiu: Zilele Municipiului Târgu Jiu (15 – 21 mai)

* Timişoara: Show-ul „Marionette” creat de Expression Crew, interpretat de artişti coreeni, ce combină stilul breakdance şi spectacolul de marionete – ora 19:30, la Filarmonica „Banatul”

* California, SUA: Institutul Cultural Român de la New York și Center for Computer Research in Music and Acoustics – de la Stanford University (CCRMA) prezintă o serie de evenimente dedicate teatrului și poeziei avangardei românești, reprezentate de creațiile lui Gellu Naum și Gherasim Luca. În cadrul unui workshop interdisciplinar, actorul Adrian Ciglenean și violonista Olga Berar invită publicul să descopere „teatrul interior” – un concept propriu de spectacol imersiv, inspirat de „orbirea voluntară” specifică universului poetic al lui Gellu Naum. Activitățile din cadrul workshop-ului constau în exerciții individuale și de grup, punctate de aspecte teoretice, având ca referință și inspirație opera poeților suprarealiști Gellu Naum (1915-2001) și Gherasim Luca (1913-1994) – la Center for Computer Research in Music and Acoustics – de la Stanford University (CCRMA)

* Chişinău/Bălţi: A III-a ediţie a Zilelor Literaturii Române (16 – 19 mai)

* Torino: România participă, cu sprijinul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, la cea de-a 30-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte 2017, care va avea loc la Centrul Expozițional Lingotto Fiere, Torino (provincia Torino, regiunea Piemont), în perioada 18 – 22 mai, şi care va include peste 500 de evenimente, fiind cea mai importantă întâlnire internațională din Italia, între autori, traducători, editori. De la ora 17:00 (ora Italiei), la Sala România, se va desfăşura o întâlnire cu Giuseppe Manitta, „Despre Mihai Eminescu şi literatura italiană”, cu ocazia prezentării volumului omonim (Il Convivio). Alături de autor, va vorbi Roberto Merlo. Printre partenerii media: Radio România

* Varşovia: A VIII-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Varșovia, la care Institutul Cultural Român de la Varșovia şi Ambasada României vor organiza un stand românesc, în care vor expune și oferi spre vânzare publicului o largă paletă de volume româneşti și publicații despre România, apărute în Polonia în ultimii ani, dicționare și albume (18 – 21 mai)

– Sport

* Conferinţă de presă organizată de Steaua CSM EximBank Bucureşti, înaintea finalei Ligii Naţionale de baschet masculin – ora 11:00, la Sala „Mihai Viteazul”

  • participă fostul baschetbalist Sorin Ardelean, preşedintele clubului,Virgil Stănescu, şi Andrei Arion, vicecampion cu echipa U18

* Partida FC Voluntari – CS Universitatea Craiova, din manşa a doua a semifinalelor Cupei României la fotbal – ora 20:30, pe stadionul Concordia – Chiajna

* Ploiești: Federația Română de Handbal organizează o conferință de presă în avanpremiera turneului final al Cupei României la Handbal feminin (19 – 20 mai) – ora 16:00, la Sala Olimpia. Vor participa reprezentanții celor 4 echipe: CSM București – deținătoarea trofeului, SCM Craiova, CSM Unirea Slobozia, CSM Bistrița și oficiali ai FRH

* Sibiu: Primul meci al finalei mici pentru locurile 3-4 din Campionatul Național de Baschet între BC CSU Sibiu şi CSM CSU Oradea – ora 19:00, la Sala Transilvania

* Minsk, Belarus: Campionatul European de sambo (arte marţiale) pentru seniori, la care participă şi reprezentanţi ai României. (18 – 22 mai)

* Osijek, Croaţia: Ioana Crişan şi Laura Jurcă evoluează în calificări la Cupa Mondială de gimnastică artistică (18 – 21 mai)

– Diverse

* Constanța: Festivalul Scoicilor – în Piața Ovidiu (18 – 21 mai)

* Deva: Deschiderea oficială a primului festival al berii nepasteurizate, „Frühlingsfest”, la care participă trupe germane, fanfară și ansambluri folclorice, şi vor fi prezentate preparate culinare bavareze, pregătite după rețete tradiționale – ora 18:00, în Piața Cetății (18 – 21 mai)

* Oradea: Începe turneul naţional al Festivalului Street Food 2017, fiind organizat împreună cu municipalitatea – ora 12:00, în Piaţa Unirii – ora 12:00 (18 – 21 mai)

* Slatina: Deschiderea oficială a celei de-a XXIII-a ediţii a manifestării „Expo-Flora”, eveniment destinat iubitorilor de flori, firmelor din domeniul floral, producătorilor sau comercianţilor de flori şi material dendrologic – ora 10:30, pe Esplanada Slatina (18 – 21 mai)

– S-a întâmplat într-o zi de 18 mai

* Cu 629 de ani în urmă (1388) a avut loc sfinţirea bisericii mari a Mănăstirii Cozia (Vâlcea), importantă ctitorie a lui Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti între anii 1368 şi 1418. Cozia (a cărei zidire a început în primăvara anului 1387) a fost principalul model al arhitecturii religioase din Ţara Românească vreme de patru secole

* Acum 213 ani (1804) a avut loc proclamarea lui Napoleon Bonaparte (1769-1821) ca împărat al francezilor, sub numele de Napoleon I (1804-1814 şi 1815)

* În urmă cu 169 de ani (1848) Dieta de la Cluj, în care românii, deşi majoritari, nu erau reprezentaţi decât de un singur deputat, a votat „unirea” Transilvaniei cu Ungaria (18/30)

* Acum 94 de ani (1923) Hermann Oberth (1894-1980), fizician german originar din România, susţinea examenul de diplomă la Universitatea din Cluj, cu lucrarea „Racheta spre spaţiile planetare” (editată, în acelaşi an, la München), care avea să devină o operă de bază în tehnica rachetelor şi teoria zborului cosmic. În acelaşi an Oberth proiecta, pentru prima dată în lume, o rachetă meteorologică şi geofizică în două trepte

* Se împlinesc 40 de ani (1977) de când, la Geneva, era deschisă spre semnare, Convenţia internaţională privind interzicerea utilizării tehnicilor de modificare a mediului înconjurător în scopuri militare sau în orice alte scopuri ostile, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10.XII.1976 (a intrat în vigoare la 5.X.1978)

* Acum 16 ani (2001) reveneau la Palatul Elisabeta Regele Mihai I al României şi Regina Ana (1923 – 2016), reşedinţă pusă la dispoziţia Familiei Regale pentru timpul şederii la Bucureşti, de către Guvernul român. Palatul Elisabeta a fost construit în 1936, pentru Principesa Elisabeta, fostă regină a Greciei şi sora regelui Carol al II-lea. De când palatul a fost dat în folosinţa Regelui Mihai, ca fost şef de stat în 2001, acesta găzduieşte evenimentele publice şi private ale Familiei Regale. Aici au loc ceremoniile de decorare, audienţele, petrecerile de grădină, recepţii diplomatice şi dineurile de stat prezidate de membrii Familiei Regale. Regele Mihai I al României a decis, în martie 2016, să se retragă din viaţa publică, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta a României

Aniversări – Comemorări

– 1822: S-a născut (la Mamorniţa, azi în Ucraina) Gheorghe Sion, poet, dramaturg, traducător şi memorialist; membru al Academiei Române din 1868 (m. 1892) – 195 de ani. NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002) dă naşterea la 22.V.1822

– 1886, 18/30: S-a născut Mircea Djuvara, filosof şi jurist; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (m. 1945)

– 1911: A murit prozatorul Ioan Adam, autorul mai multor nuvele şi romane de orientare sămănătoristă (n. 1875)

– 1916: S-a născut Constantin Bugeanu, dirijor, compozitor, muzicolog şi profesor (m. 1998)

– 1928: S-a născut Domokos Géza, scriitor şi publicist de naţionalitate maghiară, primul preşedinte al UDMR (25.XII.1989 – 17.I.1993) (m. 2007)

– 1947: S-a născut regizorul şi animatorul de teatru Gheorghe (Goange) Marinescu, organizatorul unor evenimente artistice care au impus, după 1990, Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea pe harta artistică a ţării (m. 2000) – 70 de ani

– 1952: S-a născut actorul Sorin Medeleni; şi-a dedicat 37 de ani din carieră scenei Teatrului Mic din Bucureşti (m. 2015) – 65 de ani

– 1957: S-a născut Michael Creţu, compozitor, aranjor şi producător român, stabilit în 1975 în Germania – 60 de ani

– 1964: A murit organistul român de origine poloneză Victor Bickerich (n. 1895)

– 1983: A murit Alexandru Bădăuţă, prozator, memorialist şi eseist; se numără printre întemeietorii cinematografiei documentare româneşti şi ai Oficiului Naţional de Turism (a fost unul dintre cei 20 de membri ai Consiliului Superior al Turismului care funcţiona pe lângă ONT, creat în 1936); a organizat numeroase expoziţii româneşti în străinătate (n. 1901)

– 2007: A murit jurnalista Jeana Gheorghiu, moderator şi realizator de emisiuni de televiziune; a lucrat la Televiziunea Română şi înainte de 1989, dar a devenit foarte cunoscută după Revoluţie, tocmai datorită reportajelor referitoare la aceasta; a lucrat o perioadă şi în SRR (n. 1946) – 10 ani

– 2011: A murit prozatorul, publicistul şi eseistul Mircea Horia Simionescu (n. 1928)

– 2014: A murit Radu Florescu, istoric şi profesor american de origine română; autor a numeroase articole şi cărţi despre România (printre acestea, şi bestsellerul „În căutarea lui Dracula”, publicat în 1972, scris împreună cu Raymond McNally, bestseller care a făcut din Dracula un adevărat brand în Statele Unite); Radu Florescu se numără printre primele persoane care au pus bazele industriei publicităţii româneşti, la începutul anilor ’90; consul onorific al ţării noastre pentru regiunea New England din SUA între anii 1996 şi 2004 (n. 1925)

 

EVENIMENTE EXTERNE

– Elveţia: Secretarul general al ONU, Antonio Guterrres, participă la cel de-al 13-lea seminar al reprezentanţilor săi personali şi speciali şi al emisarilor ONU, eveniment organizat de Institutul de Training şi Cercetare al ONU

– Bruxelles: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, participă la Reuniunea Consiliului Afaceri Externe al UE, în formatul miniştrilor apărării

– Luxemburg: Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, participă la evenimentul dedicat aniversării a 80 de ani ai fostului preşedinte al Comisiei Europene, Jacques Santer, fost prim – ministru al Luxemburgului

– Bruxelles: Reuniunea informală a miniștrilor energiei din cadrul UE (18 – 19 mai)

– Washington: Președintele SUA, Donald Trump, se întâlneşte cu președintele columbian, Juan Manuel Santos – la Casa Albă

– Tokyo: Președintele argentinian, Mauricio Macri, va efectua o vizită oficială în Japonia (18 – 20 mai)

– Varşovia: Vizita preşedintelui german, Frank-Walter Steinmeier

– Cetatea Vaticanului: Papa Francisc îi primește în audienţă pe participanții la o importantă conferință privind boala Huntington, o boală degenerativă

– Atena: Vot în Parlament aupra noilor măsuri de austeritate solicitate de creditorii UE-FMI pentru perioada 2019-2020

– Paris: Prima ședință de cabinet, după numirea în Franța a unui guvern mixt care include personalități de stânga, de dreapta, de centru și din rândurile societăţii civile

– Washington: Ministrul mexican de finanţe, Jose Antonio Meade şi cel al afacerilor externe, Luis Videgaray Caso, se vor întâlni cu secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, cu cel pentru Securitate Internă, John F. Kelly, şi cu secretarul american de stat, Rex W. Tillerson

– Ierusalim: Vizita ministrului ungar de externe, Peter Szijjarto, în cadrul căreia se va întâlni cu lideri israelieni şi palestinieni

– Londra: Partidul Conservator al premierului britanic Theresa May prezintă programul său în vederea alegerilor legislative din 8 iunie

– Chişinău: Dezbateri publice cu Înalții Consilieri UE „Rezultate tangibile ale Acordului de Asociere UE – Republica Moldova”, în cadrul Orășelului European – 2017 – ora 17:00, în Grădina publică „Ştefan cel Mare”

– Haga: Curtea Internațională de Justiție (CIJ) se pronunţă cu privire la cererea Indiei de a solicita Pakistanului să suspende executarea unui cetăţean indian, condamnat la moarte pentru spionaj

– Montréal: Reuniunea Consiliului fondator al Agenţiei Mondiale Antidoping

– Soci, Federaţia Rusă: Conferinţă internaţională pe tema siguranţei alimentare şi a analizelor de risc, organizată de Federaţia rusă şi Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) – la Radisson Blu Resort & Congress Centre (18 – 19 mai)

– Chişinău: Centrul de informații „Genderdoc-M” organizează conferinţa de presă cu tema „Despre marșul de solidaritate „Fără frică” – ora 11:00, în sala de conferinţe a Agenţiei de presă IPN, Casa Presei, Str. Puşkin nr. 22

– Chişinău: Asociația Studenților în Drept, USM, într-un parteneriat cu Facultatea de Drept USM își deschide ușile în cadrul proiectului: ”Student la Drept pentru o zi”, dedicat celor care vor să își urmeze traseul profesional într-o instituție de învățămînt edificată pe calitate și valori educaționale – ora 9:00, la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, Str. M. Kogălniceanu nr. 65, Blocul de studii nr. 2, sala 119

– New York: Licitaţie cu vânzare, organizată de Casa Sotheby’s, a unui tablou semnat de artistul plastic american de origine haitiană, Jean-Michel Basquiat, fără titlu, estimat la cel puţin 60 de milioane de dolari

– Chişinău: Vernisajul expoziției fotografice dedicate ușilor vechi din centrul istoric al orașului Chișinău, elemente ale patrimoniului cultural imobil, cu ocazia Zilei Internaționale a Muzeelor – ora 12:00, la Muzeul Orașului Chișinău, Str. Alexei Mateevici nr. 60A

– Începe Raliul Portugaliei, etapă din Campionatul Mondial de raliuri (18 – 21 mai)

– Chişinău: Prima ediție a turneului de handbal „Cupa Speranțelor Olimpice 2017” – ora 12:00, la Academia Sportului „Anatoli Pervanciuc” (18 – 19 mai)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Muzeelor”; instituţionalizată în anul 1977 (- 40 de ani), la iniţiativa Consiliului Internaţional al Muzeelor/ICOM, cu sediul la Paris; tema din acest an este „Muzeele şi istorii contestate”

– 1048: S-a născut Omar Khayyam, poet, matematician şi astronom persan (m. 1131)

– 1781: A murit Túpac Amaru (José Gabriel Condorcanqui), cunoscut ca „ultimul Rege Inca”; a condus puternica răscoală a amerindienilor (1780-1781) împotriva dominaţiei spaniole; prins, prin trădare, a fost ucis; descendent al lui „inca” Felipe Tupac Amaru, conducătorul răscoalei incaşilor împotriva coloniştilor spanioli din anul 1571 (n.~1740)

– 1799: A murit Pierre-Augustin de Beaumarchais, dramaturg şi prozator francez (n. 1732)

– 1850: S-a născut fizicianul britanic Oliver Heaviside; contribuţii în teoria electricităţii; a descoperit, în 1910, ionosfera (numită „stratul lui H.”), care reflectă undele electromagnetice (m. 1925)

– 1889: S-a născut Gunnar Gunnarsson, scriitor islandez; a scris mai mult în daneză, scrierile sale fiind de factură moralistă sau autobiografică, inspirate din vechile saga islandeze sau din realitate (m. 1975)

– 1891: S-a născut filosoful american de origine germană Rudolf Carnap (m. 1970)

– 1892: S-a născut basul italian Ezio Pinza, stabilit din 1926 în SUA (m. 1957) – 125 de ani

– 1897: S-a născut (în Sicilia, Italia) regizorul american de film Frank Capra (m. 1991) – 120 de ani

– 1909: A murit Isaac Albéniz (Isaac Manuel Francisco Albéniz y Pascual), compozitor şi pianist spaniol (n. 1860)

– 1909: A murit scriitorul englez George Meredith (n. 1828)

– 1912: S-a născut Richard Brooks, regizor şi scenarist american (m. 1992) – 105 ani

– 1913: S-a născut cântăreţul şi compozitorul francez Charles Trenet (m. 2001)

– 1914: S-a născut basul bulgar Boris Christoff (m. 1993)

– 1918: S-a născut actorul italian de film Massimo Girotti (m. 2003)

– 1920: S-a născut Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea (cardinalul polonez Karol Józef Wojtyła); beatificat la 1 mai 2011(când a primit titlul de “Fericit”) şi sanctificat pe 27 aprilie 2014, celebrarea lui făcându-se în fiecare an pe 22 octombrie, data când a urcat în Scaunul Pontifical (22 octombrie 1978); cardinalul Karol Józef Wojtyła, arhiepiscop de Cracovia, a fost ales papă la 16.X.1978; alegerea sa a fost considerată un eveniment de excepţie, fiind vorba de primul papă neitalian începând din anul 1522, când a fost desemnat olandezul Hadrian al VI-lea. A fost papă al Bisericii Catolice, episcop al Romei şi suveran al Vaticanului timp de 26 de ani şi 168 de zile, pontificatul său fiind considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 şi 37 ani) şi a lui Pius al IX-lea (31 ani); membru de onoare străin al Academiei Române din 2001 (m. 2005)

– 1939: S-a născut, la Plzeň, în Cehia, fizicianul german Peter Grünberg; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 2007, împreună cu francezul Albert Fert, pentru descoperirea fenomenului de magnetorezistenţă gigant

– 1941: A murit Werner Sombart, economist şi sociolog german; a fost cel care a introdus studiile sociale în universităţile germane; lui îi aparţine cunoscutul „tablou” al evoluţiei societăţii europene de la economia autarhică la cea artizanală şi capitalistă; membru de onoare străin al Academiei Române din 1931 (n. 1863)

– 1962: S-a născut cântăreaţa germană Sandra (Ann Lauer), supranumită regina muzicii pop a anilor ’80 – 55 de ani

– 1981: A murit William Saroyan, scriitor american de origine armeană (n. 1908)

– 1995: A murit Aleksander Godunov, balerin şi actor rus; stabilit, din 1979, în SUA (n. 1949)

– 2012: A murit bas-baritonul german Dietrich Fischer-Dieskau (n. 1925) – 5 ani