Noaptea Muzeelor

Noaptea Muzeelor 2017 – 212 instituţii din toată ţara îşi vor deschide porţile diseară şi vor oferi evenimente şi programe extinse, în cadrul celei de-a XIII-a ediţii a Nopţii Muzeelor. Manifestarea înregistrează, de la an la an, un succes tot mai mare la nivel internaţional, milioane de europeni sărbătorind cultura pe străzi în aceeaşi noapte, alături de prieteni şi familii. Anul acesta, peste 3000 de muzee din toată Europa îşi deschid porţile la noapte, alături de numeroase galerii, şcoli şi alte spaţii culturale. Mihaela Helmis are detalii.
Reporter: „Oamenii transformă muzeul, muzeul transformă oamenii”, stă scris pe harta bucureşteană a Nopţii Muzeelor, ediţia a VIII-a, după cum spunea şi Dragoş Neamu, director executiv al Reţelei Naţionale a Muzeelor, dar evenimentul european are reflex tot mai susţinut în toată ţara.
Dragoş Neamu: Cred că e primul an în care aproape toate municipiile importante participă la Noaptea Muzeelor. Au început să dea o replică foarte consistentă şi la del de interesantă oraşe precum Clujul, Iaşiul, Timişoara, Sibiul. Am văzut că au început să prea acest tip de organizare în circuit urban. Majoritatea au spus că nu vin la muzeu datorită gratuităţii, ci vin la muzeu pentru că este singurul moment în care au şansa să socializeze, să discute despre artă şzi despre cultură în familie sau în grup.
Realizator: Angajaţii muzeelor din toată ţara vor susţine, astăzi, primul protest naţional organizat după 1989. Ei se vor aduna în faţa Muzeului Naţional de Istorie a României, pentru a atrage atenţia asupra faptului că fac parte dintr-o categorie profesională ignorată de toate măririle salariale şi că actuala formă a legii salarizării unitare îi plasează într-o poziţie şi mai discriminatorie, nedreaptă şi injustă.

Programul complet din București.

Muzeul Național de Artă al României va putea fi vizitat între orele 19:00-05:00.

 Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) va putea fi vizitat între orele 18.00-02.00.

Muzeul Naţional al Pompierilor (Foişorul de Foc) este deschis până la ora 01.00.

Muzeul Național al Aviației Române va putea fi vizitat între orele 18.00-04.00.

Muzeul Național Cotroceni va putea fi vizitat între orele 19.00-24.00.

Muzeul Grigore Antipa va putea fi vizitat între orele 15.30-00.00.

Muzeul Național de Geologie va putea fi vizitat între orele 19.00-24.00.

 

Muzeul Național ”George Enescu” va putea fi vizitat între orele 18.00-00.30.

Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu

Muzeul Satului – „Dimitrie Gusti” va putea fi vizitat între orele 16.00-19.00.

Cimitirul Bellu va putea fi vizitat între orele 19.00-00.30.

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul este deschis doar până la ora 22:00.

Galeria de artă Calea Victoriei 33 vă așteaptă cu expoziția “TRADIŢIE ÎN MODERNITATE”, ce poartă semnătura artistului Vitalie Butescu.Intrarea este liberă între orele 12.00 – 03.00.

 

Casa Experimentelor – Romanian Science Center a pregătit și anul acesta un program interactiv pentru cei mari și cei mici, cu acces liber și program prelungit până la ora 01.00.

Noaptea Muzeelor 2017 – Programul complet din București. Toate muzeele care vor participa la Noaptea Muzeelor 2017

Casa “Filipescu – Cesianu”
Casă Memorială “George și Agatha Bacovia”
Casă Memorială “Ion Minulescu și Claudia Millian”
Casă Memorială “Liviu și Fanny Rebreanu”
Casă Memorială “Tudor Arghezi – Mărțișor”
Muzeul “Ligia și Pompiliu Macovei”
Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cutescu – Storck
Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC
Muzeul Național de Artă al României
Muzeul Național Al Literaturii Române
Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa”
Muzeul Cailor Ferate – CENAFER
Muzeul de Artă “Vasile Grigore – pictor și colecționar”
Muzeul de Artă Veche Apuseană „Ing. Dumitru Furnică-Minovici”
Muzeul de Istorie și Cultură a Evreilor din România
Muzeul George Severeanu
Muzeul Militar
Muzeul Național al Aviației Române
Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi
Muzeul Național al Pompierilor
Muzeul Național al Țăranului Român
Muzeul Național Cotroceni
Muzeul Național de Geologie
Muzeul Național “George Enescu”
Muzeul Național Tehnic prof. ing. Dimitrie Leonida
Muzeul de Artă Populară “Doctor Nicolae Minovici”
Muzeul Theodor Aman
Muzeul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”
Muzeul Victor Babeș
Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”
Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Mogoșoaia
Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu

Noaptea Muzeelor 2017 – Programul complet din București. Organizații partenere la Noaptea Muzeelor:

  • A.R.C.E.N.
  • ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București
  • Arhivele Naționale ale României
  • EFdeN 4C
  • Galeria Galateca
  • Casa Experimentelor
  • Ferma Animalelor
  • Fundația Calea Victoriei
  • Galeria Calea Victoriei 33
  • Liceul de Coregrafie “Floria Capsali”
  • Metropolitan Art Galery
  • Moara de Hârtie
  • Oficiul Național pentru Cultul Eroilor
  • Opera Comică pentru copii
  • Orășelul Cunoașterii
  • Romanian Design Week
  • Unfinished Festival