Celebrul Ringling Brothers and Barnum & Bailey Circus se închide, după 146 de ani

După 146 de ani, cel mai faimos circ din America – Ringling Brothers and Barnum & Bailey Circus – a susţinut ultimul spectacol la New York. Proprietarii companiei au declarat că decizia dură a fost luată din cauza scăderii preţurilor biletelor şi a costurilor de operare ridicate.
„În ceea ce priveşte această mare insituţie americană, este un moment trist”, a declarat prezentatorul de spectacole Johnathan Lee Iverson. Pentru artiştii circului, aceasta înseamnă sfârşitul unei comunităţi strânse care a trăit în deplasare între spectacole. Ringling Brothers a fost ultimul circ american care a călătorit cu trenul. Până duminică, trenul companiei a fost reşedinţa primară pentru majoritatea artiştilor, care provin din 13 ţări diferite. Ultima reprezentaţie, despre care reprezentanţii companiei au spus ca este „cel mai mare spectacol de pe mapamond” a fost transmis în direct pe internet./astrugar/vdraguta

(www.bbc.co.uk – 22 mai)