Ordonanţă de urgenţă privind managerii de spitale

 Postul de manager al unui spital nu va putea fi ocupat de o persoană care are funcţie de conducere într-un partid, dar poate fi deţinut de cineva care este simplu membru al unei formaţiuni politice, potrivit votului dat astăzi de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Deputaţii au aprobat astfel, cu amendamente, ordonanţa de urgenţă privind managerii de spitale, adoptată anul trecut de guvernul Cioloş. Preşedintele Comisiei pentru sănătate, deputatul PSD Florin Buicu, a explicat că textul iniţial era neconstituţional în condiţiile în care legea fundamentală prevede dreptul oricărei persoane de a face politică. Şi UDMR a sprijinit modificările aduse ordonanţei, în timp ce PNL, USR şi PMP au susţinut forma iniţială a actului normativ. În plus, liberalii au anunţat că vor contesta proiectul la Curtea Constituţională, transmite redactorul Angela Matei./cpodea/schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 mai)