Piers Cazalet: Serbia este țara vecină a NATO cu o contribuție tot mai mare la operațiunile internaționale de menținere a păcii

Purtătorul de cuvânt al NATO, Piers Cazalet, a declarat luni că Serbia este țara vecină a NATO cu o contribuție tot mai mare la operațiunile internaționale de menținere a păcii. În interviul acordat pentru cotidianul „BLIC”, Cazalet a apreciat că Planul Individual de Acțiuni, care a fost semnat anul trecut cu Serbia, este un instrument important care ajută la atingerea obiectivelor comune. „Serbia a cerut NATO să ajute în implementarea reformelor apărării, precum și în construirea unor capacități mai bune de apărare”, a spus Cazalet şi a adăugat că este foarte important și fondul de încredere NATO-Serbia, deoarece ajută la îmbunătățirea securității cetățenilor Serbiei prin distrugerea muniției periculoase și depășite. Potrivit acestuia, NATO respectă pe deplin decizia Serbiei de a fi neutră din punct de vedere militar. „Fiecare țară are dreptul de a-și alege propriile metode de apărare. NATO sprijină pe deplin integrarea europeană a Serbiei. Credem că este bună pentru Serbia, este bună şi pentru UE și este bună şi pentru NATO, deoarece promovează stabilitatea și cooperarea în regiune”, a precizat Cazalet.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al NATO a afirmat că prin obţinerea statutului de membru deplin al Muntenegrului în NATO va fi continuat „procesul de consolidare a stabilității și securității în Balcani, lucru care este în interesul tuturor”. Întrebat despre beneficiile reciproce pe care le au Muntenegru și NATO de la aderarea acestei țări în Alianţa Nord-Atlantică, Cazalet a răspuns că Muntenegru contribuie deja la securitatea internațională. „De exemplu, la forțele și resursele din misiunile noastre de formare profesională din Afganistan”, a conchis, printre altele, Piers Cazalet. /ciliu/schelaru

(www.beta.rs – 23 mai)