Poliţia britanică crede că Salman Abedi, atacatorul sinucigaş din Manchester, nu a acţionat singur

Ministrul britanic de interne, Amber Rudd, a declarat că, după cum se pare, Salmab Abedi, atacatorul sinucigaş care a comis atentatul de la Manchester, nu a acţionat singur. Doamna Rudd a precizat că acesta era cunoscut serviciilor de securitate: „Pare posibil că nu a făcut asta de unul singur, aşa că serviciile de informaţii şi poliţia îşi urmează pistele, pentru a se asigura că obţin toate informaţiile şi, prin urmare, că reduc riscul, pentru că trebuie să ne ţină pe toţi în siguranţă”. După cum transmit corespondenţii BBC, se presupune că Abeidi a detonat o bombă construită de altcineva. De asemenea, există supoziţii conform cărora acesta s-ar fi întors în Marea Britanie din străinătate, cu numai câteva zile înainte de a comite atacul de la un concert pop, pe Manchester Arena, atac soldat cu moartea a 22 de persoane. Detectivii anchetează informaţiile conform cărora el ar fi fost în Siria. Poliţia a comunicat că trei persoane au fost arestate, miercuri, la Manchester, în legătură cu atacul cu bombă de luni. Aproximativ 3.800 de soldaţi au fost puşi la dispoziţie în sprijinul poliţiei din Marea Britanie, din cauza avertismentelor oficiale conform cărora noi atacuri teroriste ar putea fi iminente. Estimarea ameninţării a fost ridicată la nivelul „critic”, cel mai înalt, din ultimii zece ani. /mbrotacel/menescu

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 24 mai)