Salonul Internaţional de Carte „Bookfest” continuă, sâmbătă, cu numeroase evenimente dedicate copiilor

Salonul Internaţional de Carte „Bookfest”, care a fost deschis miercuri la Romexpo, continuă astăzi cu numeroase evenimente dedicate copiilor, dar şi cu lansări şi dezbateri. Casele editoriale mizează pe reeditări ale unor bestselleruri, dar şi pe autori români contemporani. Unul dintre aceştia este Răsvan Popescu, care îşi lansează astăzi, la ora 14:00, la standul editurii ‘Cartea Românească’, un nou volum, „Peştele cu aripi”. Este o carte de proză scurtă, o reîntoarcere la dragostea dintâi, după cum spune autorul, care a scris în ultimii ani mai ales romane şi scenarii de film. Răsvan Popescu este acum vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului. A fost jurnalist şi purtător de cuvânt al Preşedinţiei./amirea/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 mai