Convorbiri Vladimir Putin – Emmanuel Macron la Palatul Versailles

Luni, 29 mai, la Paris are loc o rundă de convorbiri între preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său francez, Emmanuel Macron, recent ales în această funcţie. Runda de convorbiri are loc la Palatul Versailles. Cei doi lideri vor participa la inaugurarea unei expoziţii pregătite special cu acest prilej de Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, expoziţie consacrată aniversării celor 300 de ani de la vizita istorică efectuată de Petru I în Franţa. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale Ruse, cei doi şefi de stat vor inaugura împreună, la Palatul de la Versailles, expoziţia dedicată lui Petru cel Mare şi relaţiilor diplomatice franco-ruse care împlinesc trei secole de existenţă. Cu trei sute de ani în urmă, Petru cel Mare efectua o vizită istorică la Paris. Astăzi, Vladimir Putin a sosit la Paris pentru a marca trecerea a 300 de ani de la acest eveniment. Preşedintele francez, Emmanuel Macron, l-a invitat pe liderul de la Kremlin să viziteze Franţa în timpul convorbirilor telefonice dintre ei care au avut loc pe 18 mai. Cei doi lideri se întâlnesc la o distanţă de două săptămâni de la ceremonia de învestire în funcţie a liderului francez, Emmanuel Macron. Potrivit analiştilor politici, noul preşedinte al Franţei încearcă să amelioreze astfel relaţiile cu Moscova, care au fost deteriorate de fostul lider francez François Hollande. Potrivit experţilor, nu se prevede însă o schimbare radicală în relaţiile dintre cele două state. În Franţa se mizează pe o relaxare a climatului politic.
Agenda vizitei preşedintelui rus, Vladimir Putin, în Franţa cuprinde examinarea aspectelor politice, culturale şi economice a relaţiilor dintre Rusia şi Franţa. Potrivit Serviciului de presă al Administraţiei Prezidenţiale Ruse, părţile au stabilit să desfăşoare o activitate comună în soluţionarea unor probleme de actualitate, cum ar fi ameninţarea teroristă. Cei doi lideri preconizează ca Rusia şi Franţa să coopereze în ceea ce priveşte reglementarea situaţiei din Siria şi a crizei din Ucraina./vdraguta/gioan

www.russian.rt.com – 29 mai