Olanda a ratificat Acordul de asociere dintre Ucraina şi UE

Senatul olandez a ratificat, marţi seară, Acordul de asociere dintre Ucraina și Uniunea Europeană, Olanda fiind ultima ţară care a făcut acest pas în relaţia cu partea ucraineană – scrie agenţia RBC. După acest vot din Senat, legea adoptată trebuie să fie semnată de către regele Willem-Alexander și urmează să intre în vigoare după publicarea în Jurnalul de Stat. Amintim că, în aprilie 2016, în Olanda a avut loc un referendum cu rol consultativ privind ratificarea Acordului de asociere a Ucrainei cu UE, în cadrul căruia, aproximativ 61% din populație s-a opus ratificării documentului respectiv./sdan/fcostea

www.rbc.ua – 31 mai