Calendarul evenimentelor, 4 iunie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie
* Washington: Președintele Klaus Iohannis, efectuează o vizită în Statele Unite ale Americii, în perioada 4 – 9 iunie. Din program:
• întrevedere oficială cu președintele Statelor Unite ale Americii, Donald J. Trump (9 iunie), excelent prilej pentru a discuta perspectivele de aprofundare și extindere a Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite
• participare în calitate de invitat de onoare, la Forumul Global al organizației American Jewish Committee (4 – 6 iunie). Cu acest prilej, AJC va acorda preşedintelui Klaus Iohannis distincția „Light Unto the Nations”, cea mai înaltă distincție a organizației care se decernează unor șefi de stat sau de guvern în semn de recunoaștere pentru impactul internațional important în domeniul păcii, securității, democrației, promovării valorilor umane (5 iunie)
• întâlnire cu reprezentanții comunității de români din SUA

-Cultură
* Cristian Bădiliţă, cunoscut istoric al creştinismului timpuriu, poet şi eseist va susține ultima conferință a stagiunii la TNB, cu tema „Ochelarii lui Mircea Eliade. Pagini salvate din Jurnalul marelui savant”, cu prilejul împlinirii a 110 ani de la naşterea lui Mircea Eliade (1907-1986) – ora 11:00, la Sala Atelier
* Teatrul Național pentru Copii „Abracadabra” prezintă „Povestea Rusaliilor” – ora 11:00, în Sala Media a Teatrului Național
* Concert susţinut de trupa Viţa de Vie – ora 20:30, Gradina cu Filme, Piaţa Alexandru Lahovari, nr. 7
* Mogoşoaia: Cu ocazia împlinirii a 285 de ani de la nașterea compozitorului Joseph Haydn,  în cadrul ediţiei a VI-a a Mogoşoaia „ClasicFest”, manifestare găzduită de Palatul Brâncovenesc, are loc un recital extroardinar suținut de Cvartetul Artmusik – ora 12:00. Participă: violoniștii Marius Bîclea și Emil Stegar, violistul Florin Matei și violoncelistul Dan Joițoiu. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, Asociaţia Culturală „Pro Valores”, ExcesMusic şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

– S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie
* Cu 234 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu aer cald. Cei doi fraţi s-au ridicat pentru prima oară în atmosferă într-un balon de 35 de metri, confecţionat din hârtie, care s-a înălţat până la aproximativ 1.000 de metri şi a zburat doi kilometri
* Acum 141 de ani (1876) s-a înfiinţat, la Bucureşti, „Societatea naţională de Cruce Roşie a României”, cu scopul de a contribui la apărarea sănătăţii şi a vieţii oamenilor şi la aplicarea principiilor rezultate din convenţiile internaţionale ale Crucii Roşii (4/16)
* Acum 97 de ani (1920) se încheia, la Trianon (Franţa), Tratatul de pace între Puterile Aliate şi Ungaria (care consacra încetarea existenţei Imperiului Austro-Ungar). Recunoaşterea pe plan internaţional a unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România a intrat în vigoare la 25.VII.1921
* Se împlinesc 95 de ani (1922) de când, între 4 şi 7 iunie, a avut loc, la Sibiu, Congresul general al sindicatelor din România, la care s-a realizat unificarea şi centralizarea mişcării sindicale, s-a ales Consiliul General al Uniunii Sindicatelor din România, cu sediul la Bucureşti, şi s-a adoptat statutul sindicatelor
* Cu 49 de ani în urmă (1968), la sediul ONU din New York, a avut loc ceremonia de transmitere a tapiseriei „Cântare omului” (operă a artistului plastic Ion Nicodim, realizată în 1963), oferită de Guvernul României ONU. Tapiseria este expusă pe peretele vestic al principalului hol al delegaţiilor de la etajul 1 al clădirii Adunării Generale a ONU. Sub tapiserie este fixată o placă conţinând traducerea în limba engleză a unui fragment din poezia „Cântare omului” de Tudor Arghezi
* Acum 28 de ani (1989) au avut loc tragicele evenimente din Piaţa Tiananmen. Armata a invadat piaţa şi a reprimat sângeros mişcarea de la Beijing. Tinerii adunaţi în Piaţă („Poarta Păcii Cereşti”) manifestaseră, începând cu 22 aprilie 1989, pentru reforme democratice şi pentru iniţierea unui dialog cu guvernul comunist
* Cu 6 ani în urmă (2011) vulcanul chilian Puyehue a intrat în erupţie, pentru prima dată în ultima jumătate de secol, fenomen care a cauzat perturbări ale traficului aerian în America de Sud, Noua Zeelandă şi Australia, precum şi o explozie în urma căreia gazele au ajuns la o înălţime de 10 metri, mai multe cutremure fiind resimţite în zonă

Aniversări – Comemorări

– Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile); Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel (Calendarul Creştin-Ortodox 2017)

– Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte „Duminica Părinţilor şi a Copiilor” (prima duminică după 1 iunie) (Calendarul Creştin-Ortodox 2017, www.crestinortodox.ro)

– Coborârea Sfântului Spirit (Duminica Mare a Rusaliilor); Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel (Duminica Mare a Rusaliilor) (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2017)

– Coborârea Sf. Duh (Rusaliile) (Calendarul Romano-Catolic 2017)

– Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile); Lăsata secului postului Sf. Ilie; Hramul Bisericii Armene din Tulcea (Calendarul Bisericii Apostolice Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2017)

– 1890, 4/16: S-a născut Nae (Nicolae) Ionescu, logician, filosof, pedagog şi publicist; unul dintre principalii reprezentanţi ai „trăirismului”, curent de gândire filosofică românească interbelică (m. 1940). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 16.VI.1890
– 1893: S-a născut Armand Călinescu, om politic ţărănist, ministru de mai multe ori şi prim-ministru (martie-septembrie 1939); atitudinea sa net antinazistă l-a făcut indezirabil mişcării legionare (m. 1939, asasinat de către un comando legionar)

– 1904, 4/17: S-a născut Ioan Massoff, teatrolog şi prozator (m. 1985)

– 1918, 4/17: A murit actriţa Aristizza Romanescu (n. 1854)

– 1925: A murit Gheorghe Dima, compozitor şi dirijor; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (n. 1847)

– 1928: S-a născut tenorul Valentin Teodorian (m. 1995)

– 1929: S-a născut Vasile Donose, muzicolog, compozitor şi jurnalist; redactor-şef adjunct (1966-1969) la Radiodifuziunea Română, redactor-şef al emisiunilor muzicale la Televiziunea Română (1969-1972), redactor-şef şi director al emisiunilor şi formaţiilor muzicale la Radioteleviziunea Română (1972-1978)

– 1939: S-a născut actorul Alexandru Arşinel, directorul Teatrului de revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti

– 1941: S-a născut actorul Valentin Uritescu

– 1947: S-a născut actriţa Rodica Mureşan – 70 de ani

– 1961: A murit Alice Voinescu (născută Steriadi), eseistă, critic de teatru, profesoară şi traducătoare; a fost prima româncă doctor în filozofie (1913), prima femeie care a susţinut o rubrică de cronică dramatică în România, la Revista Fundaţiilor Regale (1938); arestată între anii 1951-1952, pentru participarea (din 1949) la conferinţele organizate de P. Manoliu în cadrul unei „mişcări de rezistenţă”; a avut apoi domiciliu forţat în localitatea Costeşti (n. 1885)

– 1967: A murit agronomul Gheorghe Ionescu-Şişeşti; a studiat fertilitatea solurilor din România; în 1928 a întemeiat Institutul de Cercetări Agronomice; membru titular al Academiei Române din 1936 (n. 1885) – 50 de ani

– 2002, 4/5: A murit actriţa Ninetta Gusti (n. 1913) – 15 ani

– 2007: A murit inginerul Alexandru Timotin, specialist în electrotehnică; contribuţii privind energia şi forţele electromagnetice; membru titular al Academiei Române din 1999 (n. 1925) – 10 ani

EVENIMENTE EXTERNE

– Londra: Premierul scoţian şi politiciana Nicola Sturgeon, şi liderul Partidului Liberal Democrat Tim Farron vor răspunde în direct întrebărilor publicului la BBC privind viitoarele alegeri legislative din 8 iunie

– Mexic: Alegeri legislative, guvernatoriale şi locale

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Copiilor Victime ale Agresiunii”; se marchează din 1983, ca urmare a unei hotărâri a sesiunii speciale a Adunării Generale a ONU în problema Palestinei, din 19.VIII.1982, în memoria copiilor omorâţi în timpul invaziei israeliene în Liban, din 1982

– Ziua Naţională a Regatului Tonga; aniversarea proclamării independenţei – 1970

– 1798: A murit Giovanni Giacomo Casanova, aventurier italian, celebru prin peripeţiile sale galante evocate în memoriile intitulate „Povestea vieţii mele” (n. 1725)

– 1872: A murit compozitorul polonez Stanisław Moniuszko (n. 1819) – 145 de ani

– 1910: S-a născut Sir Christopher Cockerell, inginer britanic, inventatorul navei pe pernă cu aer (hovercraft, în 1952) (m. 1999)

– 1910: S-a născut tenorul austriac de origine slovenă Anton Dermota (m. 1989)

– 1923: S-a născut scriitoarea australiană Elizabeth Jolley (m. 2007)

– 1951: A murit Sergey Koussevitzky, contrabasist şi dirijor american de origine rusă (n. 1874)

– 1966: S-a născut mezzosoprana italiană Cecilia Bartoli

– 1971: A murit György Lukács (născut György Bernát Löwinger), filosof, scriitor şi critic literar ungur (n. 1885)

– 1975: S-a născut actriţa americană Angelina Jolie, fiica actorului Jon Voight

– 2011: A murit Lawrence Sidney Eagleburger, diplomat şi om de stat american. Subsecretar şi secretar de stat (pentru o perioadă scurta de timp – 42 de zile) al Departamentului de Stat al SUA sub preşedintele George H.W. Bush, pe finalul mandatului acestuia şi ambasador al SUA în Iugoslavia (1977 – 1980) (n. 1930)

– 2012: A murit Ljubiša Rajić, filolog, scriitor și traducător sârb (n. 1947) – 5 ani