Un român este considerat erou după atacul de la Podul Londrei, scrie ziarul britanic „The Sun”

Sub titlul „‘L-am lovit”, un erou din timpul atacului de la Podul Londrei povesteşte cum a încercat să se lupte cu atacatorii”. Ziarul britanic „The Sun” publică un articol în care vorbeşte de Florin Morariu, un român care s-a aflat sâmbătă seara în zona unde trei atacatori au intrat cu o dubiţă în pietonii de pe Podul Londrei şi au ucis 7 persoane, după care au abandonat maşina şi au început să înjunghie pietonii de pe stradă şi pe cei aflaţi la terasele din zonă. Florin Morariu, martor al evenimentului tragic de sâmbătă seara, a postat o înregistrare video în care se filmează alergând prin Piaţa Borough după atac, prin mijlocul haosului creat, cu victime zăcând într-o baltă de sânge, sau cu victime pline de sânge care sunt scoase în afara zonei. Vorbind în cameră într-un amestec de engleză şi română, Florin povesteşte cum a încercat să oprească atacul. El spune apoi foarte clar în limba română: „L-am lovit în cap cu un coş pe unul dintre ei şi l-am doborât”. Florin povesteşte apoi că a văzut cum teroriştii tăiau oamenii pe stradă. În înregistrare se vede cu Florin cere o bâtă pentru a proteja victimele căzute pe stradă şi cum aleargă să ajute pe oamenii panicaţi. În filmarea respectivă se văd şi ofiţeri de poliţie alergând prin Piaţa Borough, asigurându-se că unele dintre victimele pline de sânge sunt în stare stabilă sau că personalul seriviciilor de ambulanţă acordă primul ajutor la faţa locului. Oamenii îl consideră pe Florin un erou. Un britanic a declarat: „Cred că Florin este un erou, pentru că l-a atacat cu mult curaj pe unul dintre terorişti şi apoi era pregătit să continue lupta”. „Are tot respectul meu”, a declarat un alt martor al incidentului din centrul Londrei. Confirmând numărul morţilor, comisarul poliţiei metropolitane, Cressida Dick, a lăudat „curajul extraordinar” al trecătorilor care au intervenit pentru a-i ajuta pe cei răniţi. „Mulţi, foarte mulţi oameni şi-au riscat viaţa pentru a-i ajuta pe alţii şi pentru a avea grijă de cei răniţi, iar unii chiar i-au confruntat pe atacatori. Este limpede pentru mine că este extraordinar curajul acestor oameni în timpul şi după atac”, a declarat comisarul Cressida Dick, citat de „The Sun”./mbaciu/dsirbu

(https://www.thesun.co.uk/ – 4 iunie)