Lansare carte – Andreea Coscai – “In Highschool in China“

Editura Integral si Andreea Coscai, in colaborare cu Group Romanian Chinese Business Club, au placerea de a va invita la lansarea cartii  “In Highschool in China”.

In data de 23 iunie ora 12.00, la Libraria Carturesti Verona ,din str.Pictor Arthur Verona 13/15 – Bucuresti , se va lansa al doilea volum din seria “In Liceu”. Dupa prima carte, in care au fost descrise viata, visele si aspiratiile liceenilor din Romania, a venit momentul sa aflam daca elevii din intreaga lume au aceleasi ganduri. In cea mai populata tara din lume, China, un grup de adolescenti va prezinta viata lor de liceeni.

Singura eleva de liceu din Romania ce studiaza in China, Andreea Coscai, va dezvaluie cum adolescentii din UWC Changshu – China, vad viitorul lor si al lumii. Elevii din UWC  sunt veniti din aproape 100 de tari iar diversitatea si diferentele culturale fac din viata de liceu in China  o experienta unica.  Descoperiti un sistem de invatamant total diferit de cel romanesc, care incearca si reuseste sa faca din diferentele si similitudinile tinerilor din toata lumea un intreg,  pentru un viitor  mai bun al  nostru al tuturor. Andreea va povesti in carte despre cultura Chinei, traditii si civilizatia chineza si despre cum a petrecut ea acolo de sarbatorile chinezesti, cum a fost sa predea copiilor la scoala, despre experienta ei unica departe de casa, familie si prieteni.

Va invitam alaturi de noi, intr-o mica parte a Chinei, creata pentru voi la Carturesti Verona, sa pasim  intr-o lume inca prea putin cunoscuta, cu multe surprize, intr-un decor unic care sa va faca sa intelegeti mai bine cum este China.

Despre Andreea Coscai

Andreea Coscai, este o adolescentă cu talente multiple: unul dintre cele mai mari talente fiind scrisul si spune ca atunci cand scrie reuseste cel mai bine sa comunice, sa transmita ceea ce simte celor din jurul ei. A apărut în spectacole de teatru și filme care au contribuit la o frumoasa dezvoltare personala.  Anul trecut a scris o carte despre liceeni din Romania,o radiografie a generatiei lor unde i-a indemnat sa si urmeze visurile si sa aiba incredere in ei, sa nu le fie teama sa si exprime opiniile celor din jur. Deviza ei este “Nu ii lasa pe ceilalti sa ti spuna cine esti “. A participat la nenumărate proiecte si competitii unde a castigat premii importante , incercand sa fie un model pentru generatia ei. In 2014 a lansat blogul” In liceu” unde scrie pentru noua generatie, este o adolescenta care a iesit din zona ei de confort incercand sa faca lucruri mari, reusind sa obtina lucruri la care altii doar viseaza. Anul trecut a obținut două burse de studii în străinătate in urma carora a decis sa accepte o bursa in China, ca pe o provocare, a unei vieti noi intr o lume noua, departe de lumea din care facea parte. Cu mult curaj si dorinta de a cunoaste aceasta fascinanta tara, cultura ei, traditiile, limba si oamenii de acolo, a indraznit sa viseze asa cum viseaza un adolescent la varsta ei, ca isi poate testa limitele si poate descoperi o lume noua, interesanta. Se gandea sa ia parte la o experienta unica, fiind unii dintre acei oameni norocosi care au aceasta sansa si vor sa profite de ea. Citind cartile Andreei veti descoperi latura ei creativa si veti intelege cum de a avut curajul sa plece la 16 ani in China si de ce este fascinata de aceasta tara.