Proiect social – Campanie de prevenire a delicventei juvenile si a consumului de droguri in randul tinerilor

Vineri, 9 iunie, a avut loc festivitatea de încheiere a celei de a doua ediţie a campaniei „Prevenirea delincventei juvenile şi a abandonului școlar” la sala Cinema Capitol din Oneşti a campaniei, festivitate ce s-a dorit a fi ea însăşi o lecţie pentru elevii din Târgu Ocna şi Oneşti.
 
Proiectul a derulat, în școli generale și licee, campanii de prevenție ce au vizat riscul delincvenței juvenile și al consumului de stupefiante, având ca participanți reprezentanți ai Protoieriei Onești, prin preot protopop Ioan Bârgăuanul și asistentul social Raluca Alupei, care a inițiat acest proiect şi Centrul Educativ Tg. Ocna.
Au fost invitaţi şefi de instituţii şi responsabili cu prevenirea delincvenţei şi consumului de droguri care, prin cuvântul lor, le-au expus copiilor pericolele din societatea de astăzi şi modul în care se pot feri de acestea.
Scopul   acestor   activități   intense   și   susținute   este   pe   de   o   parte   de prevenire a delincvenței juvenile în rândul copiilor și tinerilor din instituțiile de învăţământ , iar pe de alta parte de sprijinire a recuperării si reintegrării sociale a tinerilor care au comis infracțiuni, prin schimbarea percepției membrilor comunității faţă de această categorie de persoane.
În aceasta campanie au fost derulate 13 activităţi in colaborare cu şcoli generale, licee şi colegii din Oneşti şi Tg. Ocna, iar activităţile au fost organizate fie la Centrul Educativ Tg. Ocna, fie la instituțiile de învățământ. 
Cei prezenţi au vizionat filme educative despre siguranţa în mediul virtual, efectele consumului de droguri, cauzele şi consecinţele abandonului şcolar.
Pentru a întări cele spuse, la conferinţă au fost prezenţi minori internaţi în Centrul de Reeducare de la Târgu Ocna, care si au prezentat poveştile de viaţa
şi au adresat tuturor îndemnul de a urma o cale dreaptă pentru a deveni oameni adevăraţi.