Un volum cu 120 de hărţi ale spaţiului basarabean va fi lansat în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”

Un volum cu 120 de hărţi ale spaţiului basarabean va fi lansat, după-amiază în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român şi Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”. Atlasul „Descriptio Bessarabiae” este realizat în două versiuni, română şi engleză, şi valorifică hărţi aflate în patrimoniul Muzeului Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, şi în colecţiile private ale autorilor, potrivit reporterului nostru, Alla Stâncaru Luncă. Coordonatorul volumului, profesorul universitar Adrian Năstase, într-o declaraţie pentru Radio România Actualităţi.
Adrian Năstase: Avem o anumită imagine despre Basarabia de după 1812, era momentul în care ruşii au preluat acest teritoriu, dar sub denumirea de Basarabia au existat practic, zone cu un contur ceva mai larg sau mai restrâns în hărţile timpului, şi acest lucru ar trebui cunoscut mai bine de noi. Cred că este important să vedem în urmă felul în care au evoluat frontierele, specificul unor aspecte geopolitice pe zona aceasta, să înţelegem că Basarabia ca atare este o realitate care a dispărut din punct de vedere politic şi chiar teritorial în 1944, şi că Republica Moldova înseamnă din punct de vedere teritorial, pe de o parte  mai mult, şi pe de o aptă parte mai puţin decât teritoriul fostei Basarabii./rduinu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 iunie