Angela Merkel a fost primită pentru a patra oară de Suveranul Pontif

Ameninţările teroriste şi problemele legate de mediu au fost principalele teme de discuţie la întâlnirea de la Vatican dintre cancelarul german, Angela Merkel, şi Papa Francisc. Angela Merkel a fost primită pentru a patra oară de Suveranul Pontif.

Corespondenţă de la Roma – Reporter: Elena Postelnicu – Cu trei săptămâni înaintea reuniunii la vârf G20 din Hamburg, Angela Merkel l-a vizitat astăzi pe Suveranul Pontif şi în calitate de preşedinte al grupului principalelor ţări industrializate şi emergente. Întâlnirea a durat aproximativ 40 de minute şi a fost dominată de o bună înţelegere în temele discutate, potrivit liderului german. „Vrem să lucrăm împreună într-un mod multilateral, într-o lume în care nu vrem să construim ziduri, ci, din contră, să le distrugem” – a declarat Merkel, specificând că Suveranul Pontif i-a cerut ca la G 20 să se acorde o atenţie specială faţă de responsabilitatea comunităţii internaţionale în combaterea sărăciei şi a foametei faţă de ameninţarea globală a terorismului şi schimbările climatice.

Cei doi lideri au discutat şi despre Africa şi despre importanţa unei susţineri din partea Uniunii Europene, precum şi despre tratatul climei de la Paris, cu dezamăgirea cancelarului german faţă de decizia Statelor Unite de a ieşi din acord./rpatulea/lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 iunie