Raportul anual al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi

Numărul refugiaţilor din întreaga lumea a ajuns în 2016 la 65,6 milioane, ceea ce reprezintă un nou record, se arată în raportul anual publicat, astăzi, de Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi. Majoritatea celor care au fost forţaţi să îşi părăsească locuinţele, aproape 41 de milioane, au rămas în ţările lor. În ceea ce priveşte ţările de origine, pe primul loc se află în continuare Siria, din care au fugit de la declanşarea conflictului 5,5 milioane de persoane, dintre care peste 800 de mii anul trecut./practica/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 iunie

*****

UNHCR – un număr record de 65,6 milioane de persoane sunt sau refugiaţi, solicitanţi de azil sau strămutaţi în interiorul propriilor țări

RADOR (19 iunie) – În întreaga lume, un număr record de 65,6 milioane de persoane sunt sau refugiaţi, solicitanţi de azil sau strămutaţi în interiorul propriilor țări, a anunţat Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR). Cifra estimativă pentru sfârşitul anului 2016 este cu 300.000 mai mare decât cea pentru anul 2015, a precizat agenţia. Organizaţia Naţiunilor Unite şi-a exprimat speranţa că cifra record remisă publicităţii luni va încuraja ţările bogate să se gândească din nou – nu numai să accepte mai mulţi refugiaţi, dar şi să investească în promovarea păcii şi în reconstrucţie. /astrugar/avladucu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 19 iunie