O femeie s-a prefăcut că este nevăzătoare timp de aproape 30 de ani pentru a evita conversaţiile neplăcute

Carmen Jimenez din Madrid s-a prefăcut că este nevăzătoare, timp de aproape 30 de ani, susţinând că a orbit complet din cauza unei boli de ochi grave. „Vestea a picat ca un trăznet asupra întregii familii, dar noi am susţinut-o întotdeauna”, a declarat soţul presupusei nevăzătoare. Rudele femeii au fost în stare de şoc atunci când şi-au dat seama că ea a pretins că şi-a pierdut vederea deoarece nu doarea să comunice cu nimeni. „M-am săturat de întâlniri neplăcute cu diverşi cunoscuţi şi de discuţii deranjante. Nu am fost niciodată o persoană sociabila şi ‘orbirea’ m-a ajutat, pentru a evita multe obligații sociale”, a declarat Carmen portalului „Hay Noticia”.

Când femeia a mărturisit familiei sale că în toți acești ani a mințit în legătură cu starea sa și că de fapt vede perfect, rudele au spus că au suspectat de mult timp ceva ciudat, însă au crezut că este vorba despre dificultățile psihologice ale oamenilor orbi. Soțul ei s-a mirat întotdeauna cum soţia sa „nevăzătoare” reuşeşte să se fardeze şi, mai ales, cum stă ore întregi în faţa televizorului, însă nu a bănuit nicio secundă că în spatele acestor ciudăţenii se ascundea o minciună care a durat aproape 30 de ani. Acum femeia este chemată în instanța de judecată, pentru că datorită orbirii sale inventate, nu numai că a evitat întâlnirile și conversațiile plictisitoare, dar a beneficiat şi de ajutor material acordat de statul spaniol pentru persoanele nevăzătoare.

www.blitz.bg – 16 iunie)/ddaniela/fmatei