Premieră: Legătură directă între Iaşi şi Mangalia, cu Trenul Soarelui

CFR Călători informează că, în aceast sezon, pentru a facilita legătura directă a Moldovei cu litoralul românesc, trenul cu plecare de la Iaşi şi destinaţie Constanţa şi retur, din cadrul programului estival “Trenurile Soarelui”,  îşi va prelungi traseul până la Mangalia şi retur, astfel:

 ·        din  data de 21/22 iunie, în locul trenului IR 1962 Iaşi – Constanţa, se introduce trenul IR 1966 Iaşi (plecare 22.00) – Barboşi – Făurei Ram Cireşu – Feteşti – Constanţa (sosire 06:19/plecare 06:56) – Mangalia (sosire 08.28).

·        din data de 22/23 iunie, în locul trenului IR 1961 Constanţa – Iaşi, se introduce trenul IR 1965 Mangalia (plecare 20.35) – Constanţa (sosire 21:54/plecare 22:20) – Feteşti  – Făurei Ram Cireşu – Barboşi – Iaşi (sosire 06.41).

 Totodată, începând cu data de 21/22 iunie, Trenul Tineretului – IR 1921 Sibiu – Bucureşti Nord – Mangalia va circula cu orare modificate pe distanţa Feteşti – Mangalia.

 Reamintim că, până la data de 10 septembrie, peste 40 de trenuri incluse în programul estival Trenurile Soarelui asigură legături din toată țara către staţiunile de la Marea Neagră, conform ANEXA – TRENURILE SOARELUI (plecări/sosiri). De asemenea, majoritatea trenurilor care sosesc din țară au legături frecvente cu trenuri care circulă între Constanța și stațiuni.

tarife

Biletele de tren sunt accesibile tuturor prin gama variată de reduceri disponibile. Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sunt valabile toate facilitățile de călătorie acordate prin legi sau hotărâri de guvern în vigoare.

De exemplu, o călătorie București – Constanța, fără reduceri, este 59,6 lei la tren IR. Dacă se achiziționează un bilet dus-întors călătorul beneficiază de 10% reducere, iar dacă biletul este achiziționat online se mai adaugă o reducere de 5%. De asemenea, pentru cumpărarea biletelor cu cel puțin 21 de zile în avans reducerea este de 25% din tariful de transport. Cu oferta Minigrup 2-5 reducerile acordate sunt de până la 30% dacă achiziționarea se face online.

 

canale cumpărare bilete

Recomandăm tuturor călătorilor să își procure bilete de tren din timp pentru evitarea aglomerației de la casele de bilete, în special pentru trenurile de lung parcurs, care au în compunere vagoane de dormit și cușetă.

Biletele pot fi achiziționate:

În ziua plecării trenului, în stațiile mari sunt disponibile și servicii de rezervare telefonică„ a locurilor: Bucureşti Gara de Nord – la numărul 021/9522; Constanţa – la numărul 0727 999 952; Cluj Napoca   – la numărul  0731 990520; Timişoara – la numărul 0256 200 457; Braşov  – la numărul 0268 421 700; Iaşi – la numărul 0232 202 777; Galaţi – la numărul 0236 496 000.

 

recomandări

Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure că au bilet, pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), 021.314.5528 (pentru traficul internațional Gara de Nord București) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

Înainte de călătorie, recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcălători.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 sau să se adreseze personalului nostru din stații.

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.