Facilitate inedită în mijloacele de publice de transport din Iaşi

Persoanele care participă astăzi la festivalul „România autentică” desfăşurat la Iaşi pot călători gratuit cu mijloacele publice de transport în comun spre şi de la locul evenimentelor, cu condiţia să fie îmbrăcate în ie. Potrivit Primăriei Iaşi, festivalul „România autentică” îşi propune să aducă în consţiinţa românilor importanţa portului popular, dar ţinteşte şi includerea iei româneşti în patrimoniul UNESCO. Astăzi, în toată ţara este marcată Ziua Naţională a Iei, prin diverse acţiuni menite să celebreze portul popular românesc şi tradiţiile de Sânziene./opopescu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 iunie