Vara a venit, iar noi ne gândim tot mai des la concediu. Dacă unii s-au hotărât deja unde să-și petreacă vacanța, alții încă se mai gândesc unde să meargă. Pentru cei indeciși, ne-am hotărât să venim cu câteva idei. Dacă săptămâna trecută vă propuneam o destinație din Asia, astăzi urcăm spre granița cu Europa și vă recomandăm să vizitați Republica Azerbaidjan.

1

   Azerbaidjanul este o țară în regiunea Caucaz, iar cuvântul „Azerbaidjan” înseamnă în limba străveche „Țara Focului”. Capitala acestei țări este Baku – un oraș al contrastelor, aflat într-o continuă schimbare, unde nicăieri în lume arhitectura modernă și patrimoniul Evului Mediu nu s-au combinat atât de armonios ca aici. Dacă ajungeți la Baku, veți observa că acest oraș a adunat tot cei mai bun din culturile occidentală și orientală.

2

   Perla orașului Baku și una din cărțile sale de vizită este Bulevardul Primorsk. Turiștii sunt atrași aici de amenajarea superbă a teritoriului, de aleile umbrite, de cafenelele confortabile, unde se servesc deserturi de orice fel, dar și cea mai delicioasă înghețată, precum și de clubul de iahturi și de numeroasele atracții pentru copii și adulți.

3

   Cel mai modern obiectiv cultural și noul simbol al capitalei, precum și al întregii țări este Centrul Gheidar Aliev – o clădire construită de arhitectul Zaha Hadid, care prin designul său creează iluzia infinitului. Această structură complexă seamănă cu o adevărată stație spațială și cuprinde un auditoriu, un muzeu, o sală de concerte, o sală de spectacole, mai multe săli de expoziție și birouri administrative.

4

   Dacă ajungeți aici, vizitati neapărat și Flame Towers – cele trei clădiri înalte care seamănă cu o limbi de flăcări și care noaptea sunt iluminate in diferite culori. Acest spectacol de lumini de pe Turnurile Flacără a fost recunoscut ca fiind cel mai frumos din lume, motiv pentru care trebuie să-l vedeți obligatoriu cu ochii voștri.

5

   Dacă „Baku Acropolis”, „Old Town”, „Inner City” formează centrul istoric al capitalei azere, „Iceri Șeher” este chiar inima orașului. Iceri Șeher este o cetate, un loc în apropierea mării, unde se spune că a luat naștere vechiul oraș Baku. Aici veți găsi plantații de viță de vie, moschei cu minarete înalte, caravanserai-uri cu o atmosferă unică, ateliere de artă, case istorice și altele. În partea de sud-est a cetății Icer Șeher se află monumentul cel mai impresionant și mai misterios – Turnul Fecioarei, considerat multă vreme un simbol local. Există numeroase legende legate de acest turn, iar toate acestea nu fac decât să-i sporească farmecul.

5bis

   Și un ultim sfat: nu plecați până nu vizitați Muzeul Covorului – un tezaur al culturii azere. Muzeul are un design modern și o formă neobisnuită, fiind construit ca un covor strâns. Aici veți gasi cea mai mare colecție de covoare azere, realizate prin diferite tehnici, cu folosirea unor materiale diverse de țesut.

6

sursa foto: www.adme,ru, www.travel,ru, www.pinterest,ru

Svetlana Sîrbu, RADOR