Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii avertizează în privinţa efectelor negative ale instabilităţii guvernamentale

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii avertizează în privinţa efectelor negative ale instabilităţii guvernamentale şi solicită mediului politic rezolvarea urgentă a crizei. Primul efect negativ este legat de deprecierea leului, a afirmat, astăzi, într-o conferinţă de presă, Florin Jianu, membru al Consiliului şi fost ministru pentru mediul de afaceri. El a menţionat că efectele devalorizării se vor traduce apoi în creşterea preţurilor pentru importuri, într-o scădere a investiţiilor, dar şi o creştere a costurilor la care se împrumută statul român. De asemenea, situaţia generală este afectată şi de faptul că atragerea fondurilor europene nu funcţionează încă, pentru că nu a fost acreditată nicio autoritate de management. Una dintre măsurile solicitate de Consiliu o reprezintă tranşarea problemei parteneriatului public-privat, considerat a fi singurul instrument economic care poate face faţă situaţiilor de instabilitate politică, ne-a transmis reporterul nostru, Bogdan Isopescu./fdoman/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 iunie)