Revista presei internaţionale – 28 iunie 2017

O lume debusolată, măcinată de diverse conflicte, armate sau nu, pare să se îndrepte într-o direcţie care, potrivit presei internaţionale, este tot mai greu de precizat.
De exemplu, şansele stingerii conflicului din Siria par să rămână doar un vis frumos, având în vedere că nici susţinătorii diverselor tabere beligernate nu reuşesc să se înţeleagă. „Kremlinul condamnă ‘ameninţările inadmisibile’ ale Statelor Unite la adresa regimului sirian”, titrează ziarul belgian „Le Vif”, care îl citează pe Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Referindu-se la nişte presupuse atacuri cu arme chimice ale forţelor care îl sprijină pe preşedintele sirian Bashar al-Assad, Peskov afirmă că, „dacă nu există o anchetă, să-l blamezi pe Assad este imposibil, ilegitim şi nedrept”. Două ziare americane, „Chicago Tribune” şi „The New York Times”, afirmă că, ieri (marţi), „guvernul sirian a respins acuzaţiile SUA, potrivit cărora noi atacuri cu arme chimice ar fi în pregătire”. În plus, „The New York Times” subliniază că „acuzaţiile par să-i fi surprins cu garda jos pe oficialii militari şi pe diplomaţiii americani, nefiind destul de clar dacă ele nu s-au bazat cumva pe nişte informaţii neverificate pe care preşedintele Trump a hotărât să le scoată din sfera confindeţialităţii”.
După dilemele legate de Brexit, după victoria în alegeri a preşedintelui francez Emmanuel Macron şi după alegerile anticipate din Marea Britanie, o ţară mică şi intrată în penumbră a trecut şi ea, cu două zile în urmă, testul alegerilor. Este vorba despre Albania, o ţară unde, după cum aflăm din ziarul britanic „Financial Times”, „socialiştii proeuropeni sau câştigat scrutinul”. În opinia aceluiaşi ziar, „alegerile sunt un test pentru angajamentul acestei ţări de a combate corupţia”. Dar ziarul albanez „Tirana Times” oferă şi „cinci motive ale victoriei socialiştilor în alegeri: abilitatea premierului Edi Rama, prezenţa slabă la urne, opoziţia divizată, eşecurile partidelor noi şi un sistem electoral discutabil”.
Deşi alegerile din România au avut loc cu mai bine de şase luni în urmă, ţara este pe cale să aibă un nou guvern, iar desemnarea lui Mihai Tudose în funcţia de premier nu a trecut neobservată. Vestea a ajuns până şi în ziarul „The Times of India”, care informează că „preşedintele României l-a desemnat în funcţia de premier pe ministrul demisionar al economiei Mihai Tudose”. Agenţia rusă de presă Regnum afirmă că „noul premier va scoate ţara din criză”, iar preşedintele Iohannis speră că „el va face faţă acestei misiuni”. Ziarul francez „Liberation” aminteşte însă că „presa românească a făcut ironii pe seama alegerii dlui Tudose, arătând că, potrivit concluziilor unei anchete interne a partidului de guvernământ, ministrul său a dus la bun sfârşit ‘zero’ reforme”.

Alexandru Danga, Agenţia de presă RADOR