Vladimir Putin va sosi din nou la Budapesta

Preşedintele Rusiei va participa ca spectator la Campionatul Mondial de judo care va avea loc la Budapesta în perioada 28 august – 3 septembrie. Cabinetul prim-ministrului maghiar a confirmat pentru ziarul ungar Blikk că Vladimir Putin va veni la Budapesta, la invitaţia premierului maghiar Orbán Viktor. Săptămânalul budapestan Heti Világgazdaság scrie că pe parcursul vizitei va fi asigurată securitatea preşedintelui rus la cel mai înalt nivel, inclusiv prin folosirea detectoarelor de bombe şi a trăgătorilor de elită. După cum se ştie, Vladimir Putin a practicat judo-ul şi a urmărit şi cu alte ocazii campionatele mondiale ale acestui sport.

În ultimii trei ani, Vladimir Putin a vizitat de trei ori Ungaria, cea mai recentă fiind o vizită de două zile în februarie 2017.

RADOR – 30 iunie