Interesul elevilor faţă de proiectul Radio România „Ascultă 5 minute de Muzică Clasică” a crescut

Interesul elevilor faţă de proiectul Radio România „Ascultă 5 minute de Muzică Clasică” a crescut şi în cel de-al treilea an al său de activitate. 165 mii de copii – cu aproape o pătrime mai mult decât la debutul programului – au ascultat muzică clasică la şcoală, în anul şcolar trecut, graţie unui parteneriat încheiat cu Ministerul Educaţiei, în 2014. Proiectul urmăreşte familiarizarea cu valorile muzicii clasice, prin audiţie, în completarea cunoştinţelor teoretice propuse de programă. Între octombrie 2016 şi iunie 2017, Radio România Muzical a premiat câte 10 copii care au răspuns corect la cele două întrebări săptămânale referitoare la lucrările muzicale ascultate în cadrul proiectului. De asemenea, a fost organizată a doua ediţie a Concursului Naţional „Ascultă 5 minute de muzică clasică”, pe două secţiuni: de desene inspirate de muzica clasică – pentru elevii claselor primare, şi de eseuri inspirate de audiţii muzicale – pentru elevii de gimnaziu./eendrefy/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 iulie)