Un aisberg de patru ori mai mare decât Londra s-a desprins din calota glaciară antarctică

Un aisberg de un trilion de tone – unul din cele mai mari de până acum – s-a desprins din calota glaciară din Antarctica. Cercetătorii monitorizau o uriaşă fisură în banchiza Larsen C, care a antrenat formarea unui aisberg enorm, de patru ori cât Londra, iar miercuri au anunţat că desprinderea s-a produs. Scindarea aisbergului reduce dimensiune şelfului glaciar Larsen C cu aproximativ 12% şi va modifica pentru totdeauna peisajul Peninsulei Antarctica, a arătat echipa de cercetători a proiectului Midas coordonat de Universitatea Swansea.

Separarea finală a aisbergului a fost detectată de un satelit al NASA. În privinţa evoluţiei viitoare a uriaşului bloc de gheaţă, acesta se va fragmenta probabil şi unele bucăţi vor rămâne în zonă, iar altele vor pluti probabil spre nord, spre ape mai calde. Evenimentul provoacă însă temeri că banchiza Larsen C ar putea urma exemplul unei alte banchize glaciare din apropiere, Larsen B, care s-a dezintegrat în 2002 în urma unui fenomen similar. Iar dacă banchiza îşi va micşora în continuare dimensiunile, s-ar putea forma gheţari care vor fi purtaţi spre ocean, ceea ce ar putea avea pe termen lung un impact asupra nivelului mărilor, dar de amploare modestă, apreciază specialiştii./abuzoian

www.telegraph.co.uk – 12 iulie