Statele din zona euro au nevoie de o mai mare coerenţă şi convergenţă, a declarat preşedintele Franţei

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a făcut apel la coerenţă şi convergenţă mai mari în statele membre ale Eurozonei. Într-un comentariu publicat într-o publicaţie regională din Franţa, preşedintele Macron a fost de acord cu faptul că Franţa trebuie să implementeze reforme şi să îşi revitalizeze economia. Preşedintele francez a îndemnat, însă, Germania să sprijine acţiunile de stimulare a investiţiilor publice şi private în Europa. Emmanuel Macron a mai spus că economia puternică a Germaniei a beneficiat foarte mult de pe urma a ceea ce a numit „disfuncţiile din zona euro” şi că Berlinul are responsabilitatea de a oferi Eurozonei viitorul pe care îl merită. Comentariile preşedintelui francez survin înaintea unei şedinţe de guvern comune franco-germane, în cadrul căreia miniştrii de finanţe ai Franţei şi Germaniei vor prezenta foaia de drum a armonizării taxelor coroporatiste. Pe fondul alegerilor din Germania, care vor avea loc în mai puţin de trei luni, este puţin probabil că Parisul şi Berlinul vor înregistra un progres în ce priveşte aspectele cheie care necesită schimbări./mbaciu/dstanesc

BBC SERVICIUL MONDIAL – 13 iulie