Discursul rostit în cadrul recepției organizate de Ambasada Franței cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Franceze, de către doamna ambasador Michèle Ramis

Michèle Ramis: Domnule Prim-ministru,
Domnule Președinte al Senatului,
Domnule Președinte al Camerei Deputaților,
Domnilor foști Președinți ai României,
Doamnelor și domnilor parlamentari,
Doamnelor și domnilor membri ai Guvernului,
Doamnelor și domnilor Ambasadori,
Doamnelor și domnilor sportivi,
Dragi compatrioți, dragi prieteni,
Vă urez bun venit la reședința Franței ! Sunt încântată să fiu gazda dumneavoastră, pentru prima dată în cazul meu, pentru că am sosit în România în urmă cu o lună și am onoarea și bucuria de a împărtăși cu voi această sărbătoare a Zilei Naționale a Franței, moment de solemnitate, dar și de fraternitate și schimburi de idei. Îi mulțumesc călduros Prim-ministrului României, domnul Mihai Tudose, pentru că este aici alături de mine. Prezența sa ne onorează și demonstrează profunzimea și unicitatea relațiilor care unesc cele două țări ale noastre.
Aceste legături excepționale între Franța și România, pe care le constat din ce în ce mai mult  cu fiecare zi, de când mi-am început mandatul la București, este o bijuterie pe care am moștenit-o și a cărei valoare vreau să o fructific.
Acesta este mandatul care mi-a fost încredințat de Președintele Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron. Vreau să vă asigur, domnule Prim-ministru, precum și pe  toate autoritățile române și pe voi toți cei care sunteți aici, că voi depune toată energia mea și tot entuziasmul meu pentru a-l duce la împlinire.
Pentru a face acest lucru, știu că mă pot baza pe trei piloni esențiali ai relației dintre România și Franța, care sunt legate începând din 2008 printr-un parteneriat strategic.
Primul pilon este proximitatea între cele două popoare ale noastre.
Generalul de Gaulle, care a fost găzduit în această Reședință în mai 1968, a rezumat minunat această simbioză dintre români și francezi: „La baza relațiilor franco-române, indiferent de cursul Istoriei, a existat întotdeauna sentimentul unei comunități profunde de interese și prietenie acordată odată pentru totdeauna. […] Nimic nu este mai natural decât legăturile spiritului, inimii și a acțiunii care s-au stabilit de mult între cele două popoare ale noastre”.
Impresionată de densitatea și profunzimea acestor legături, am înțeles și mai bine cuvintele fostului Prim-ministru și diplomat român Take Ionescu care a spus: „Noi suntem, într-adevăr, francezii din Est”. Această apropiere se alimentează din apropierea limbilor noastre; și îmi face plăcere să amintesc că, în prezent, aproape un sfert din populația României, membru al Francofoniei, vorbește franceză. Franța a găzduit, de asemenea, mulți intelectuali, artiști, personalități eminente, „acei români care au făcut Franța“, pentru a relua expresia fostului ambasador în România, domnul Philippe Etienne, astăzi consilier diplomatic Președintelui Republicii Franceze. Mă gândesc în special la Brâncuși,  la Anna de Noailles, al cărui nume Liceul Francez din București îl poartă cu mândrie.
Cu ocazia acestei ediții 2017 a Zilei Naționale de 14 iulie, vom onora personalitățile remarcabile din lumea sportului, acești sportivi de excepție, ale caror cariere în Franța și în România se întrepătrund în mod constant, performanțele lor fiind pretutindeni apreciate.
În principiu, nu se obișnuiește să se menționeze într-un discurs numele anumitor invitați, deoarece acest lucru conferă sentimentul că i-am uitat pe ceilalți. Permiteți-mă să fac în acest an o excepție de la această regulă cu ocazia acestei sărbători în culorile Franței sportive și să salut în special invitații noștri de onoare: domnul Mihai Covaliu, președintele Comitetului olimpic și sportiv român, campionii olimpici si sportivii, doamna Gabriela Szabo, doamna Elisabeta Lipă, domnul Carol-Eduard Novak, domnul Octavian Bellu, doamna Mariana Bitang, doamna Monica Roșu, doamna Steluța Luca.
Toți acești sportivi sunt în centrul candidaturii orașului Paris care dorește să găzduiască în 2024 Jocurile Olimpice și Paraolimpice. Parisul propune o ofertă fantastică și promite Jocuri spectaculoase, pline de pasiune și semnificație, bazate pe schimburi, pe responsabilitatea față de mediul înconjurător și pe valorile Olimpismului.
Dragi prieteni, apropierea între popoarele noastre, bazată pe împărtășirea de valori, este scrisă în istoria noastră; o vom cinsti în prezent și pe viitor.
Franța a fost întotdeauna alături de România: atât în ceea ce privește formrea națiunii române moderne, cu sprijinul decisiv al lui Napoleon al III-lea, cât și pentru constituirea statului român modern, la 1 decembrie 1918, al cărui centenar îl vom sărbători anul viitor.
Permiteți-mi să pun un accent deosebit pe data solemnă de 1 decembrie, deoarece aceasta va coincide cu lansarea Sezonului Franța-România. Într-adevăr, sărbătorile naționale ale celor două țări ale noastre – 1 decembrie 2018 și 14 iulie 2019 – vor încadra acest sezon, care va avea o vocație triplă: aceea de a întări complicitatea noastră tradițională, dar și de a reînnoi percepția reciprocă pe care fiecare dintre popoarele noastre o are, de a confirma dinamismul și imaginația creatorilor și a societăților franceze și române, de a consolida legăturile economice, culturale și sociale care ne leagă și de a reafirma angajamentul nostru pentru o Europă a Păcii, a ideilor și a cooperării. Permiteți-mi cu această ocazie să salut angajamentul Comisarilor acestui sezon, domnul Andrei Țărnea și domnul Jean-Jacques Garnier, și pe toți cei care contribuie prin mecenat la acest sezon, pe președintele Comitetului lor, domnul Frédéric Oudea, președinte al Société Générale, pe deplin implicați în acest proiect.
Sunt convinsă că acest Sezon va fi un moment de excepție pentru relația franco-română care va consolida și mai mult apropierea și prietenia dintre popoarele noastre.
Dar Sezonul Franța-România va coincide, de asemenea, cu un eveniment european foarte important, și anume Președinția Consiliului Uniunii Europene pe care România o va asigura pentru prima dată în prima jumătate a anului 2019. Responsabilitatea României va fi cu atât mai mare cu cât această Președinție va avea loc într-un moment crucial pentru Uniunea Europeană (negocierea Brexitului, Cadrul financiar multianual, sfârșitul mandatului Comisiei Europene și al Parlamentului European). România poate conta pe sprijinul deplin al Franței pentru pregătirea președinției române a Consiliului Uniunii europene (în special printr-un parteneriat cu Școala Națională de Administrație – ENA ) și pentru reușita acesteia, deoarece
Al doilea pilon al relației franco-române este de fapt APARTENENȚA NOASTRĂ COMUNĂ LA FAMILIA EUROPEANĂ
În acest an sărbătorim 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Sunt bucuroasă să mă aflu într-o țară care și-a exprimat cu hotărâre opțiunea pro-europeană, care nu cedează tentațiilor naționaliste, populiste și defetiste.
A neglija Europa ar însemna să trădăm personalități precum Simone Veil, cea care ne-a părăsit pe 30 iunie, prima femeie președinte a Parlamentului European, care s-a dedicat Europei fără întrerupere. În calitate de ambasadoare a Franței și de femeie, îi aduc un omagiu.
Mai aduc un omagiu și tuturor celor prezenți în rândul publicului, care s-au implicat în aderarea României la Uniunea Europeană, cu sprijinul constant al Franței. Salut de asemenea în mod deosebit progresele făcute de România pentru consolidarea statului de drept și a justiției și îi încurajez pe cei care acționează în acest sens să-și mențină eforturile. Mai aduc de asemenea omagiu tuturor acelora, francezi și români, care lucrează împreună în cadrul proiectelor europene, în special în cadrul laserului ELI  Măgurele.
Astăzi, ca parteneri puternici în cadrul Uniunii Europene, Franța și România nu vor neglija Europa.
Într-adevăr, țările noastre nu sunt pur și simplu pro-europene, ele sunt și pro-active. Președinții noștri au discutat în acest spirit pe 23 iunie la Bruxelles. Franța, odată cu alegerea Președintelui Emmanuel Macron, își dorește să dea un suflu nou proiectului european, căci avem nevoie de o Europă mai puternică, mai protectoare și reformată.
Este vremea speranței, optimismului și acțiunii. Președintele Macron ne-a împărtășit viziunea sa în următorii termeni: „Noii generații de conducători îi revine sarcina să reia ideea europeană originară, care este politică în esența ei, o asociere voluntară, realistă și ambițioasă de state hotărâte să promoveze politici utile în materie de circulație a persoanelor și bunurilor și în special a tineretului, în domeniile securității, monetar și fiscal, politic și cultural”.
Avem nevoie și de o Europă a Apărării, care să dobândească o mai mare autonomie strategică, și salut în acest sens progresul istoric de la ultimul Consiliu European care a hotărât înființarea unui fond european pentru apărare. De asemenea, avem nevoie de o Europă care să-și protejeze cetățenii și să răspundă provocărilor timpurilor noastre, fie că este vorba despre lupta împotriva fanatismului și terorismului, de a susține un spațiu social și o societate în care norma este pusă în serviciul Omului, sau de a asigura o tranziție ecologică. Franța, în calitate de președinte al conferinței COP21 din 2015 care a adoptat Acordul de la Paris, își va exercita răspunderea de gardian al acestui tratat ce marchează un progres ireversibil. De asemenea, Franța va găzdui la Paris un summit destinat promovării punerii în aplicare a acestui Acord.
Cel de-al treilea pilon esențial al relației franco-române este PARTENERIATUL ECONOMIC ȘI INDUSTRIAL.
Acest parteneriat este solid: schimburile noastre comerciale s-au dublat în 10 ani. Franța este cel de-al 3-lea client al României, precum și cel de-al 4-lea furnizor.
În jur de 2 400 de firme franceze sunt instalate în România, cumulând 4 miliarde de euro de investiții directe, ceea ce face din Franța cel de-al 5-lea investitor străin în România.
Puteți vedea astăzi pe ecranele noastre numele firmelor care sunt sponsorii generoși ai acestei festivități și țin să le mulțumesc pentru sprijinul lor ce ne permite să dăm sărbătorii de 14 iulie la București strălucirea pe care-o merită.
Domnule Prim-ministru, întreprinderile instalate în România cred în potențialul acestei țări. Ele lucrează împreună – mulțumită consilierilor de comerț exterior ai Franței; prin intermediul Camerei de Comerț, de Industrie și de Agricultură Franceză din România; prin cluburile francofone de afaceri din provincie – pentru a face să trăiască parteneriatul economic franco-român. Aceste întreprinderi sunt ele însele parteneriate de lungă durată ale creșterii economiei românești pe baza relațiilor de încredere și de stimă reciprocă. Ele au nevoie de un mediu stabil și previzibil pentru a continua să investească și să creeze locuri de muncă.
Precum și pentru a continua să facă mai numeroasă această comunitate franceză din România. Apreciez dinamismul și angajamentul acestei comunități prin reprezentanții săi aleși și prin numeroasele sale asociații.
În încheiere, mă bucur să văd că România și Franța împărtășesc aceleași valori: valori democratice, valori europene, valori francofone, valori culturale, valori olimpice.
Trăiască Franța!
Trăiască România!/dstanesc

RADOR (14 iule 2017)