Meteorologii anunţă o nouă perioadă de instabilitate, în România

Meteorologii anunţă o nouă perioadă de instabilitate, în România. Mâine, la ora 14:00 va intra în vigoare o informare de ploi şi temperaturi destul de scăzute. Până în noaptea de luni spre marţi vor fi perioade în care vor cădea averse torenţiale, cu tunete, fulgere, posibil intensificări de vânt şi – pe arii restrânse, grindină. În după-amiaza zilei de mâine şi peste noapte aceste fenomene vor fi frecvente în nord, nord-est şi centru, de asemenea la deal şi la munte, doar local în restul ţării. Duminică, 16 iulie, în cea mai mare parte a României vremea va fi răcoroasă şi temporar va ploua./ilixandru/dstanesc

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 iulie